Dupa Revelionul integrarii te-ai fi asteptat ca inca din prima zi a marii aderari in Romania sa se lucreze pe branci pentru startul in UE, mai ales in Parlament, pentru legi, dar si in administratie, la proiectele care sa acceseze uriasele sume ce vor veni in 2007.
In 3 ianuarie romanii au revenit la munca. Parlamentarii insa fac o punte pana pe 1 februarie. Si atunci, cineva a avut ideea sa dea liber la vizitat Casa Poporului, s-o „interactioneze” cu localnicii, de ne-am trezit cu un adevarat pelerinaj. Casa a fost invadata de mii de romani, sa vada „minunea” – personaj plasat intr-o tara si cultura nefamiliare.
De ce romanii veniti din toata tara au stat la cozi impresionante si au luat cu asalt imensele ziduri ca la Sfintele Moaste? Curiozitate, sa vada unde lucreaza alesii, unde se „iau hotarari”, unde se voteaza legile? Impresionati de maretia Casei? Se dau tot felul de explicatii: sa-i apropie in acest fel pe romani de institutia Legislativului.
Casa Poporului este doar una dintre controversatele mosteniri ale „epocii de aur”, pe care – am vazut ceea ce s-a petrecut in Parlament la condamnarea comunismului – nu chiar toti vor s-o uite.
In loc sa impanzeasca tara cu autostrazi, Ceausescu a cheltuit sute de milioane de dolari pentru aceste ziduri la care au lucrat 30.000 de muncitori, foarte multi soldati recruti. Celor care-si poarta acum pasii prin imensele sali si birouri nu li s-a spus ca in betoane sunt ingropati constructorii care au murit in numeroasele accidente de pe santier. Ghizii n-au explicat ca s-au daramat mii de constructii de pe tot Dealul Uranus. S-au distrus si case, si vieti. Ceausescu a nivelat cu buldozerul fragmente importante din vechiul Bucuresti. Casa Poporului a fost construita intr-un amurg economic straniu („fiecaruia dupa nevoi”).
„Nu vreau sa mor pana nu vad Parlamentul” – zice o batranica. „Unica cladire care reprezinta tara noastra” – se lamenteaza un alt participant la marea viermuiala de la Parlament. Asa sa fie? Sa ne mandrim ca Romania este tara celei mai mari cladiri din Europa? Nu avem oare cu ce altceva sa ne laudam? In locul unor imense holuri impodobite cu palmieri, putem recomanda parcurile nationale (cu flora unica), Delta Dunarii, cu cea mai mare colonie de pelicani din Europa. Frescele bizantine ale manastirilor bucovinene sunt considerate opere de arta de nivel mondial – intrate in patrimoniul universal. Intemperiile si delasarea au lasat urme asupra frescelor. Ne-au dat bani chiar si japonezii sa restauram „albastrul de Voronet” al Judecatei de Apoi, o adevarata „Capela Sixtina” a Orientului. Manastirile cu fresce exterioare vor ramane pe lista UNESCO, Casa Poporului nu va ajunge niciodata. Vom avea ocazia sa le aratam europenilor contururile elegante si culorile armonice ale acestor minunatii, carora avem datoria sa le prelungim vietile. Poate si cu ceva bani care se arunca in mastodontul de 65 ha patrate, cu 5.100 de incaperi, spatii monumentale si sali fastuoase. Cei care stau astazi la coada – „eurovizitatori” – sa vada minunea (care se distinge si de pe Luna) parca au uitat ca a fost construita in vremuri de teama si din banii lor. Si inca vizitatorii nu s-au intalnit cu gandacii, paianjenii si sobolanii care se plimba in voie prin Casa Poporului. In „traseu” n-au intrat restaurantul demnitarilor (de ce nu au oferit poporului macar un ciolan cu fasole?), locul unde alesii erau plouati in cap, piscina de la subsol. Dar, mai ales, n-au vazut miile de vagoane de moloz din catacombele harabaii.
Si n-au aflat de costurile fantastice de intretinere (consuma curent electric cat produce o hidrocentrala, iar unele candelabre au si cate 7.000 de becuri). Desi a primit in cateva zile mai multi vizitatori decat muzeele bucurestene intr-un an, Casa Poporului nu va fi, cat ii haul, ceva romanesc in Europa.
