Raspunzand unor preocupari si nelinisti generalizate, sub presiunea sangeroaselor conflicte interetnice din fosta Iugoslavie, presedintele francez Francois Mitterrand a patronat, in 1992, un important colocviu intitulat „Europa si triburile”. S-a incercat atunci sa se defineasca termenul de minoritate intr-un sens strict juridic si nu demografic, apreciindu-se ca intr-o configuratie geografica data – o regiune, un oras – o oarecare minoritate poate fi demografic majoritara, dar fara ca aceasta sa influenteze asupra statutului sau in cadrul statal recunoscut.
Pe plan mai larg, problema nationalitatilor a accentuat confruntarea batranului nostru continent in anii '90 cu doua fenomene aparent antagoniste in raport cu conceptul de stat: triumful statului german federal (dar nu pe baze etnice), consecutiv reunificarii celor doua Germanii, in opozitie cu vantul nebun de fragmentare etnica a unor tari pana mai ieri puternic consolidate statal ca URSS, Cehoslovacia si Iugoslavia. Teoreticieni central-europeni, nu totdeauna impartiali, elogiau interesati federalismul Elvetiei si Germaniei, contestand ca anacronic si „reactionar” statul unitar roman sau francez, elaborand noi teze si teorii de drept international, concepte juridice specioase ale unor cercuri alergice la realitatile Europei mileniului nostru. Speculand ideea de spiritualizare a frontierelor in Europa unificata, aceste cercuri mediatizeaza insidios teoria ca viitorul unitatii europene ar trece prin „regiunile” economice, dar nu numai economice, presupunand fatal reconsiderarea notiunii de suveranitate. Extinzand problematica regiunilor economice la autonomia pe baze etnice, un ziar central-european sustinea relativ recent ca obligatiile de loialitate ale minoritatilor fata de statul pe teritoriul caruia se afla s-ar stinge pe masura ce sunt supuse unei oprimari, chiar de natura culturala!
Romania este apreciata astazi, la Bruxelles si Strasbourg, dar si la Washington, ca o tara care a rezolvat civilizat, la standarde recunoscute, problematica minoritatilor etnice, atat pe planul drepturilor reale ale tuturor cetatenilor sai, dar si institutional, prin prezenta minoritatilor in Parlament, guvern, administratie locala. Un distins om de stiinta francez de la Universitatea din Aix-en-Provence, prof. Alain Arnault, elogia recent nu numai inaltul nivel stiintific si educational al Universitatii multiculturale Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, dar si inteleapta solutionare a problemelor etnice transilvane, referindu-se la numeroasele facultati cu limba de predare maghiara functionand alaturi de cele romanesti sau germane. El aprecia drept anacronice si reactionare pentru Europa spre care ne indreptam incercarile de exacerbare a sentimentelor extremist-nationaliste, atat romanesti, cat si maghiare, pe care le-a constatat personal in media clujeana, dar nerelevante pe plan general.
Este desigur regretabil ca UDMR-ul, aflat temeinic la guvernare de mai multi ani, nu a reusit sa aduca la un consens civilizat formatiuni extremiste precum CNS, care nu par preocupate sa vada Romania in UE, alaturi de Ungaria, ceea ce nu scuza nici radicalizarea discursului nationalist al dlor Vadim Tudor (un incurabil xenofob, vesnic dispus spre solutii-limita), Cozmin Gusa, cu un PIN in cautare de electorat, si – inacceptatil – Emil Boc, doritor ca PD sa ia locul PSD ca principal partid al tarii, din punct de vedere numeric.
Autonomia teritoriala, ca si cea de enclava cultural-etnica, imaginate anacronic de radicalii din CNS in centrul Romaniei, aflata in preaderare la UE, nu-i plaseaza pe initiatori in Europa mileniului 3.
