Curtea de Apel București a publicat astăzi motivarea în cazul condamnărilor pronunțate în procesul cunoscut și sub numele de „greii fotbalului“ și în care diverși oameni implicați în acest sport au primit condamnări însumate de peste 30 de ani. Documentul conține 172 de pagini și explică pe larg motivele pentru care s-au pronunțat sentințe de închisoare cu executare, cea mai mică fiind de trei ani.
„În privinţa inculpaţilor Becali Ioan, Borcea Cristian şi Becali Victor, Curtea are în vedere perioada foarte întinsă a activităţii infracţionale, numărul mare al actelor materiale cu referire la toate infracţiunile săvârşite în formă continuată, multitudinea de infracţiuni săvârşite în concurs real, valoarea extrem de mare a prejudiciului infracţional cauzat şi modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a faptelor – forma extrem de elaborată în care inculpaţii au conceput şi au pus în aplicare planul infracţional, faptul că inculpatul Becali Ioan a fost iniţiatorul şi principalul beneficiar, împreună cu inculpatul Becali Victor, al acestei activităţi ilicite, în cadrul căreia inculpatul Borcea Cristian a avut o contribuţie esenţială, determinată de funcţiile de conducere deţinute în cadrul clubului Dinamo Bucureşti”, se arată în motivare.
Instrumentele fraților Becali
“Inculpaţii Copos Gheorghe, Stoica Mihai, Pădureanu Jean şi Neţoiu Gheorghe au deţinut poziţii importante în cadrul cluburilor de fotbal pe care le-au prejudiciat prin faptele de înşelăciune, însă aceştia, ca şi inculpatul Popescu Gheorghe, au avut o activitate infracţională mai redusă decât cea a inculpaţilor Becali Ioan, Borcea Cristian şi Becali Victor”, susține Curtea. Interesant este că judecătorii au ținut cont în pronunțarea condamnării de trei ani și patru luni de închisoare de faptul că Jean Pădureanu are o vârstă înaintată.
Gheorghe Popescu ar fi putut primi o pedeapsă mai mare de 3 ani și patru luni, dar Curtea “a ținut cont de cariera sportivă de excepţie a acestuia, faptul că a acoperit o parte din prejudiciu şi că a fost atras, în activitatea infracţională, de către inculpatul Becali Ioan”. De altfel, în virtutea noului Cod Penal, Curtea a constatat că singurii în privinţa cărora se pot reţine circumstanţe atenuante judiciare sunt inculpaţii Popescu Gheorghe şi Pădureanu Jean.
Curtea a apreciat că „Becali Ioan, Borcea Cristian şi Becali Victor ar trebui “să primească pedepse orientate spre maximul noilor limite stabilite ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante judiciare, reţinând maximul de 5 ani închisoare prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea de înşelăciune”. De asemenea, inculpaţii Copos Gheorghe şi Stoica Mihai ar trebui să primească mediu pedepsei prevăzut de lege, iar inculpaţii Popescu Gheorghe, Pădureanu Jean şi Neţoiu Gheorghe să se încadreze la minimul acestor limite.”