21.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialPonta: Memorandumul cu Rompetrol va fi aprobat de Guvern

Ponta: Memorandumul cu Rompetrol va fi aprobat de Guvern

Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, să pregătească, împreună cu Ministerul Justiţiei, un proiect de act normativ prin care Guvernul să aprobe memorandumul cu Rompetrol, spunând că vrea să salveze compania şi imaginea ţării faţă de investitori, relatează Mediafax.

„Domnul Niţă, în baza deciziei Curţii Constituţionale – care şi-a schimbat opinia, dar asta e, de aia e Curte Constituţională – vă rog ca, împreună cu Ministerul Justiţiei, să veniţi cu memorandumul privind Rompetrol. Eu vreau să salvăm locurile de muncă de la Rompetrol, să salvăm unul din principalii contributori la bugetul public şi vreau să salvăm imaginea României, că ne respectăm investitorii, nu îi gonim din motive pur politice şi populiste. Deci, veniţi, adoptăm în Guvern, cum a zis Curtea Constituţională, şi mergem mai departe în acest sens”, i-a spus Ponta ministrului, în şedinţa de guvern, în faţa presei.

În luna noiembrie, legea de aprobare a memorandumului de înţelegere între statul român şi Rompetrol, în legătură cu care preşedintele Traian Băsescu a formulat o sesizare la Curtea Constituţională (CC), a fost declarată neconstituţională. Băsescu a arătat că Preşedinţia nu a atacat pe fond memorandumul şi, ca atare, el a rămas în vigoare, arătând că premierul Victor Ponta va trebui să şi-l asume prin hotărâre de guvern, „dacă simte nevoia”.

El l-a acuzat pe premierul Victor Ponta de faptul că a vrut „să o rezolve cu Parlamentul”, dar „nu a mers”.

La finele anului trecut, vicepreşedintele grupului Rompetrol, Azamat Zhangulov, a declarat că memorandumul de înţelegere dintre Guvern şi Rompetrol ar putea fi aprobat de Executiv prin ordonanţă de urgenţă în luna ianuarie, dar dacă termenul se va prelungi, KazMunaiGaz are posibilitatea de a renunţa la acest acord.

„Cred că Guvernul va lua decizia de a aproba memorandumul printr-o ordonanţă de urgenţă în luna ianuarie. Memorandumul este valabil până în 31 ianuarie. Dacă nu se va întâmpla nimic într-o anumită perioadă de timp, noi putem ieşi. Condiţiile din memorandum nu sunt eterne”, a afirmat Zhangulov într-un briefing de presă.

Potrivit memorandumului, statul va încasa 200 milioane dolari prin răscumpărarea de către compania de stat KazMunaiGaz din Kazahstan a unui pachet de 26,69% din acţiunile Rompetrol Rafinare.

Părţile convin, de asemenea, să constituie un fond de investiţii kazak-român, sub forma unei societăţi cu structura acţionariatului 80% The Rompetrol Group şi 20% statul român, care va investi în proiecte din domeniul energetic.

Zhangulov a precizat că investiţiile de anul viitor ale Rompetrol în România vor depinde de semnarea acestui memorandum.

Cele mai citite

Armata israeliană a lovit din nou fieful Hezbollah din Beirut

Armata israeliană a anunţat sâmbătă după-amiază o nouă lovitură asupra fiefului Hezbollah din Beirut, la o zi după un puternic bombardament asupra cartierului general...

Suceava: ISU intervine pentru salvarea unui bărbat surprins de un mal de pământ

Un bărbat a fost surprins de un mal de pământ în timp ce săpa o fântână, în localitatea Călugăreni, comuna Adâncata, au anunţat reprezentanţii...

DSU are capacitatea operațională crescută acolo unde există avertizare de cod portocaliu de ploi şi vânt

Capacitatea operaţională va fi crescută în judeţele aflate sub avertizare de cod portocaliu de ploi şi vânt şi vor fi prealertate două elicoptere dotate...
Ultima oră
Pe aceeași temă