Premierul Victor Ponta, a declarat, duminică seară, că va fi declanşată procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, dacă CCR decide că nu poate face campanie electorală, transmite Mediafax.
"Dacă Curtea Constituţională va decide, pe 21, ceea ce sincer cred că ar fi de bun simţ şi constituţional, şi anume că preşedintele României nu are voie să participe activ în campanie electorală, iar, după această decizie, Traian Băsescu continuă să facă campanie electorală, a doua zi – eu vorbesc ca lider PSD – evident că vom depune cererea de suspendare. Dacă nu respectă decizia Curţii, nu doar că vom declanşa procedura de suspendare, dar vă garantez că, de data asta, niciun partener european – mă rog, o să fie nişte intelectuali de-ai domnului Băsescu care să ţipe – dar nu-l va apăra absolut nimeni ", a spus Ponta, la Antena 3.
Liderul PSD, premierul Victor Ponta a afirmat, miercuri, răspunzând unei întrebări, că nu va declanşa o nouă procedură de suspendare a preşedintelui în cazul în care Curtea Constituţională va decide că Traian Băsescu a încălcat Constituţia purtând un tricou cu sigla PMP.
Întrebat dacă va fi declanşată o nouă proceduri de suspendare a preşedintelui dacă Curtea Constituţională va decide că acesta a încălcat Constituţia, Victor Ponta a spus că nu, afirmând că nu se antepronunţă, dar că dacă CC va decide că preşedintele nu are voie să se implice în campania electorală, atunci şeful statului va trebui să respecte această decizie.
Marţi seara, premierul Ponta a afirmat însă că Parlamentul nu are altă sancţiune de aplicat decât suspendarea în cazul în care Curtea Constituţională decide că preşedintele Traian Băsescu nu poate face campanie, dar acesta continuă acţiunile cu caracter electoral de la acea decizie.
Întrebat atunci dacă Băsescu va fi suspendat în cazul în care judecătorii CC stabilesc că preşedintele nu trebuie să facă campanie, iar acesta continuă acţiunile electorale de la data la care Curtea se pronunţă, Ponta a răspuns că da.
"Categoric da. Cum adică ? Dacă încalcă Constituţia şi dacă avem o decizie a Curţii în acest sens, nu există o altă cale de sancţiune decât cea prevăzută de Constituţie: suspendarea. Decizia aparţine Parlamentului, nu Guvernului şi nu unui partid. Nu pot să vorbesc în numele Parlamentului", a spus Ponta.
El a spus însă că, din punctul de vedere al PSD, preşedintele trebuie sancţionat în acest caz conform Constituţiei, şi anume prin suspendare.
Guvernul a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu implicarea preşedintelui Traian Băsescu în campania electorală.
Premierul Victor Ponta arată în sesizarea transmisă Curţii Constituţionale că preşedintele Traian Băsescu, în repetate rânduri, cu ocazia unor evenimente publice, şi-a manifestat susţinerea pentru un anumit partid politic, atitudinea şefului statului concretizându-se atât prin nominalizarea directă a partidului politic pe care îl va vota, cât şi prin popularizarea activă a însemnelor electorale ale acestei formaţiuni politice, respectiv Partidul Mişcarea Populară.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Gândul Live, că în mod categoric nu a încălcat legea fundamentală şi a făcut referire la avizul Curţii din 2007, care spune că "preşedintele nu vine din nori".