Ultimele date statistice privind evolutia Produsului Intern Brut in tarile europene indica faptul ca Polonia va fi foarte putin atinsa de criza economica – performanta remarcabila, avand in vedere faptul ca 78 la suta din exporturile poloneze au ca destinatie parteneri din Uniunea Europeana aflati in recesiune. Structura economiei poloneze, capabila sa se replieze rapid la schimbarea conditiilor de piata, lipsa unor dezechilibre financiare foarte mari acumulate in ultimii ani si credibilitatea buna in ochii investitorilor explica in parte rezilienta de care tara da dovada. Dincolo de toate acestea, exista insa si ceva mai greu de definit, care tine de o anumita atitudine dovedita in multe imprejurari. Polonia a atras atentia de mai multa vreme ca tara ce s-a inscris cel mai hotarat in procesul de reforme aplicand asa-numita "terapie de soc", in ciuda faptului ca aceasta a avut ca rezultat un somaj de 19 la suta pentru o perioada indelungata. S-a dovedit un partener de negociere redutabil in perioada de preaderare la Uniunea Europeana, iar acum, la cinci ani dupa aderare, multi dintre reprezentantii sai ocupa pozitii-cheie in institutiile europene. Desigur, marimea conteaza si, cu cei 38 de milioane de locuitori si un PIB ce trece de 360 miliarde euro, Polonia isi are in mod natural locul la masa celor mari. Ceea ce distinge insa Polonia este, dupa parerea mea, capacitatea sa de mobilizare in jurul acestei ambitii de a fi recunoscuta si respectata la nivel international. Desi viata politica interna este, ca si in alte parti, dominata de conflicte, coalitii fragile si personaje adesea controversate, dezvoltarea economica si sociala isi urmeaza cu perseverenta traseul care face din Polonia o tara tot mai importanta in Europa si in lume.
Existenta unei viziuni pe termen lung transpare si dintr-un recent raport propus spre dezbatere publica, intitulat "Polonia 2030 – provocari ale dezvoltarii". Documentul a fost pregatit de Comitetul Consultativ pentru Probleme de Strategie, un organism care are rolul de a-l asista pe prim-ministru in fundamentarea si adoptarea deciziilor de importanta deosebita pentru dezvoltarea tarii. Scopul documentului este de a identifica optiunile de dezvoltare in urmatorii douazeci de ani, in conditiile in care cele doua proiecte care au ghidat evolutia Poloniei din 1989 pana astazi – transformarea sistemica si aderarea la Uniunea Europeana – au fost incheiate cu succes. Polonia are nevoie, subliniaza raportul, de un nou proiect civilizational, in lipsa caruia dezvoltarea risca sa intre in deriva.
Trei lucruri mi se par remarcabile in legatura cu acest raport. Primul priveste simpla sa existenta. Faptul ca autoritatile, premierul insusi, lanseaza o dezbatere publica asupra perspectivelor pe mai mult de douazeci de ani este putin obisnuit, avand in vedere tendinta guvernelor de a se concentra pe problemele zilei de azi sau pana la urmatoarele alegeri. Existenta unei viziuni pe termen lung – larg impartasita social – poate sa asigure o punte peste cicluri electorale si sa dea coerenta si continuitate politicilor economice si sociale.
In al doilea rand, este de remarcat calitatea raportului. Acesta reuseste sa evite directiile urmate de documente similare in care se extrapoleaza in mod mecanic cu ajutorul unor modele tendintele actuale sau se incearca sa se "ghiceasca" activitati si sectoare economice "competitive", pe care statul ar trebui sa le incurajeze. In loc de asta, raportul polonez vorbeste despre un model de dezvoltare tip "polarizare si difuzie", care recunoaste faptul ca o dezvoltare dinamica atrage cu sine polarizarea – geografica, economica, sociala, educationala sau in nivelul de trai – care face necesara interventia activa a statului pentru a facilita difuzia beneficiilor dezvoltarii. Dar aceasta difuzie nu este vazuta in sensul redistribuirii veniturilor (solutie promovata in modelul "statului bunastarii"), ci in facilitarea difuziei oportunitatilor prin dezvoltarea infrastructurii de transport, a celei informatice si de telecomunicatii sau prin sistemul educational. O mare importanta este acordata "capitalului social" care face posibila functionarea eficienta a pietelor si a societatii; in centrul eforturilor de ameliorare a capitalului social se afla perfectionarea institutiilor si a serviciilor publice. Raportul nu incearca sa dea solutii dilemelor cu care se poate confrunta tara in urmatoarele doua decenii, ci incearca, mai degraba, sa scoata in evidenta alegerile, de obicei dificile, pe care Polonia le va avea de facut in contextul intensificarii presiunii concurentiale ca urmare a globalizarii.
In sfarsit, este uimitor cat de potrivit si actual este acest studiu si pentru Romania, care este confruntata cu un set de provocari si dileme similare. Pana la urma, ajungi la concluzia ca principala diferenta dintre Romania si Polonia este tocmai faptul ca noi nu avem preocupari pentru definirea perspectivelor de dezvoltare pe termen lung. Or, asa cum avertizeaza raportul polonez, in lipsa unei viziuni pe termen lung, dezvoltarea risca sa mearga in deriva, iar strategia de guvernare sa fie, mai degraba, o loterie de guvernare.
