22.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialPolo feminin, sabotat in Romania?!

Polo feminin, sabotat in Romania?!

» Devenit sport olimpic de la Sydney 2000, polo feminin continua sa ramana un subiect  tabu in Romania. Tentative au fost si inca mai exista, antrenori si sportive care spera ca anul viitor sa debuteze prima editie a unui campionat national la aceasta disciplina. Din pacate, atat numarul insuficient de bazine, cat si indiferenta federatiei romane de specialitate sunt "adversari" greu de invins.

Unul dintre cei mai infocati sustinatori ai infiintarii poloului feminin in Romania este Vasile Pop, seful complexului de natatie din Cluj. La initiativa acestuia, de patru ani in orasul de la Poalele Feleacului isi desfasoara activitatea o echipa feminina de polo care nu joaca insa decat in strainatate pentru ca pe plan local nu are adversare. "De ani de zile ma lupt cu morile de vant. Desi federatia internationala face un lobby extraordinar poloului feminin, la forul nostru de specialitate nu numai ca nimeni nu este interesat sa promoveze aceasta disciplina, dar nici initiativele noastre nu sunt sustinute. Cand am ridicat serios problema poloului feminin in Romania, domnul Grintescu (n.r. – Anatol Grintescu, secretarul general al FR Polo) mi-a spus textual: lasa fetele, fa baieti! Am incercat sa-i explic ca putem sa le avem pe amandoua, dar nu am avut cu cine discuta. Asa ca am continuat sa ne gasim adversare in Croatia, unde am jucat cu valoroasa echipa Mlados Zagreb (n.r. – un fel de Real Madrid la fotbal) si pot spune ca nu ne-am facut de ras. Am mai fost, apoi, in Slovacia si in Grecia, pentru ca trebuie sa motivam intr-un fel fetele din echipa deoarece altfel riscam sa le pierdem. Deja o mare parte dintre ele au migrat, fara a le putea opri, catre handbal", si-a spus oful Vasile Pop care, in ciuda tuturor impedimentelor, spera ca anul viitor, cu sprijinul colegilor de la Arad, Oradea si Bucuresti, sa infiinteze Campiontul National feminin de polo. Vasile Pop ar dori sa organizeze un turneu de proba chiar anul acesta intre Craciun si Anul Nou, in conditiile in care cluburi din Arad si Oradea intentioneaza sa-si inscrie la FRP echipe feminine de polo.

Usi inchise in Bucuresti

Surprinzator, in Capitala este cel mai dificil sa se adune o echipa feminina de polo. si asta nu pentru ca nu ar exista antrenori sau adepte ale acestui sport, ci din cauza inexistentei bazinelor de inot unde sa se poata efectua antrenamentele. Georgeta Kari, profesor doctor de educatie fizica si sport, una dintre sustinatoarele infiintarii unei competitii feminine interne de polo, se lupta si ea sa inscrie o echipa. "Am facut cerere sa infiintam o echipa feminina de polo la Dinamo si dupa ce, initial, domnul Marcel Popescu (n.r. – comandantul CS Dinamo) si-a dat avizul favorabil, ulterior, a revenit asupra deciziei spunand ca nu este interesat sa vada fete la polo in bazinul de la Dinamo. Din pacate, pe cont propriu este dificil sa ne descurcam, pentru ca in bazinele de inot particulare nu se poate face performanta, iar in cele doua bazine acoperite din Bucuresti nu exista nici un interval de timp liber pentru antrenamente. Ca sa nu mai vorbim de bani. Totusi, anul trecut, cu titlu experimental, am participat cu o echipa feminina alcatuita in general din foste inotatoare, cu varste intre 14 si 30 de ani, in campionatul municipal al juniorilor 3 (n.r. – categorie de varsta intre 12 si 14 ani unde sunt admise participari mixte). A fost, de fapt, un studiu de caz pentru teza mea de doctorat, un experiment prin care am demonstrat ca este posibil sa avem si echipe de fete in Romania. Actuala conducere a federatiei nu sustine insa ideea, asa ca nu ne ramane decat sa speram ca alegerile de anul viitor sa ne aduca alti sefi, cu idei mai novatoare", a spus Kari.

Scuze federale

Reprezentantii conducerii FR Polo nu-si recunosc oficial dezinteresul in ceea ce priveste infiintarea unei competitii nationale feminine de polo si invoca tot felul de motive. "La sediul Federatiei nu am primit pana acum nici o cerere oficiala, din partea nici unui club din tara, de inscriere a vreunei echipe feminine de polo. Exista un cont in care, daca ar fi existat vreo initiativa serioasa, s-ar fi putut plati cotizatiile pentru sportive. Nici macar echipa din Cluj nu a solicitat niciodata in scris permisiunea federatiei de a participa la o intrecere internationala. In aceste conditii, orice deplasare in strainatate a vreunei echipe, feminina sau masculina, poate fi considerata turism, nu participare la o competitie. Cat despre un campionat national, este nevoie de participarea a minimum patru echipe", a precizat Anatol Grintescu. seful forului nostru de polo a marturisit insa, indirect, ca nu este interesat de polo feminin: "Lipsa bazinelor, atat in Bucuresti, cat si in tara, ingreuneaza foarte mult activitatea echipelor masculine. Daca ar aparea si echipe de fete ar fi si mai greu", a conchis Grintescu.

Lipsa bazinelor, crunta realitate
Principalul adversar al poloului feminin ramane  numarul scazut de bazine din Bucuresti si din tara. Cu numai doua bazine de inot competitive acoperite in Capitala si alte cateva, pe care le numeri pe degetele de la maini, in tara, unde se fac si initiere, si performanta, si studiu, si agrement, este aproape o minune ca sporturile acvatice supravietuiesc in Romania. Din pacate, proiectul guvernamental potrivit caruia ar trebui construite 70 de bazine, dintre care unul olimpic ultramodern in Bucuresti, bate pasul pe loc, pana in prezent nefiind demarate lucrarile la nici o astfel de incinta.

VECINI
» Bulgarii au echipa

Vecinii nostri din sudul Dunarii ne-au luat-o inainte. Bulgaria, chiar daca nu are rezultate spectaculoase la polo masculin, nu a ezitat sa infiinteze si o nationala feminina. Anul acesta reprezentantele Bulgariei au participat la Campionatele Europene feminine, grupa B valorica, si s-au clasat pe locul 7.

Cele mai citite

Marcel Churchill sau războiul rozetelor

Întrebat de ce nu s-au luat măsuri după ce județul Galați a fost lovit de două ori de inundații majore de-a lungul timpului,...

Victorie răsunătoare pentru echipa lui Xavi Pascual în Liga Campionilor!

Fostul antrenor dinamovist Xavi Pascual a obținut o victorie impresionantă la cârma echipei Veszprem, învingând PSG cu scorul de 41-28 în grupele Ligii Campionilor...

Fonduri Elvețiene: Oxigen financiar pentru IMM-urile din România

Peste 55 de milioane de franci elvețieni sunt la dispoziția IMM-urilor pentru investiții în sectorul productiv Ministrul Marcel Boloș și ambasadorul Elveției în România, Massimo...
Ultima oră
Pe aceeași temă