11.4 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăSpecialPolitisti comunitari batuti intr-o comuna din Hunedoara

Politisti comunitari batuti intr-o comuna din Hunedoara

Doi politisti comunitari hunedoreni, angajati ai Primariei Rau de Mori, au fost agresati, noaptea trecuta, de o familie de rromi, in timp ce patrulau prin comuna. Astfel, Mircea Romanescu si Tiberiu Ciorogaru au fost batuti cu bate de trei rromi, tata si fii. Primul agent a fost lovit in zona fetei, iar Ciorogaru a incasat lovituri la umar si in zona coloanei cervicale.
Primarul comunei Rau de Mori, Niculita Mang, sustine ca motivul agresiunii este o rafuiala mai veche. „In urma cu ceva timp, agentii comunitari i-au prins pe rromi in timp ce furau lemne din padure. Le-au confiscat lemnele si i-au amendat”, a mai afirmat edilul.
Comisarul Mircea Nicoriciu, din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie, sustine ca agresorii sunt cercetati sub aspectul savarsirii infractiunii de ultraj.

Cele mai citite

Ilie Bolojan s-a întâlnit cu Stephane Sejourne, vicepreședinte executiv pentru prosperitate și strategie industrială al Comisiei Europene

Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a evidențiat, miercuri, în cadrul întrevederii avute cu Stephane Sejourne, vicepreședinte executiv pentru prosperitate și strategie industrială al Comisiei Europene,...

Cum să deschizi și dezvolți un PFA în 2025?

Deschiderea unui PFA (Persoană Fizică Autorizată) poate fi primul pas către independența financiară și construirea unei cariere pe cont propriu. Totuși, procesul implică...

Celebritățile pierd case și fug, în timp ce incendiile din Los Angeles se răspândesc

Jamie Lee Curtis, Mandy Moore, Maria Shriver și alte celebrități s-au numărat printre cele peste 100.000 de persoane forțate să-și evacueze casele O casă aparținând...
Ultima oră
Pe aceeași temă