In ianuarie anul trecut, Calin Popescu Tariceanu opina ca marele sau rival de la Cotroceni ar demonstra un stil de conducere propriu despotilor din unele tari central-asiatice. Declaratia premierului survenea dupa o afirmatie a lui Adrian Severin referitoare la o presupusa descendenta tatara a sefului de stat.
Asertiunile in cauza mi-au oferit un bun prilej de reflectie asupra politicilor duse dincolo de stepele rusesti. Secretomania liderilor din Uzbekistan, Turkmenistan sau alte "stan"-uri este notorie, nefiind insa tipica pentru Basescu – despre care chiar Mircea Geoana se plangea, in aceasta primavara, ca a fost auzit discutand in gura mare despre unele afaceri publice pe cand statea la un pahar de vorba cu prietenii, intr-un restaurant bucurestean. Exista, desigur, si momente in care hanii postcomunisti nu pot evita, cu toata predilectia pentru claustrare, expunerea publica. Atunci, circulatia de pe principalele strazi ale capitalei devine restrictionata, iar cavalcada limuzinelor goneste pe un traseu pustiit. Stilul este binecunoscut cititorului, fiind cel adoptat de Ceausescu si, temporar, de Vacaroiu pe perioada sefiei sale de guvern – dar nu si de Basescu, cel putin deocamdata.
Politica statelor central-asiatice nu focuseaza nici nationalismul si nici vreo anume ideologie, ci este pusa exclusiv in slujba clanurilor. O familie influenta sau mai multe familii reunite intr-un grup si mai potentat detin, de cele mai multe ori, o putere bazata pe oferta unor servicii destinate populatiei – situatie extrem de profitabila pentru toti cei apropiati sefului de clan. Ramane de vazut daca familia Basescu va demonstra astfel de tendinte. Momentan, presa semnaleaza mai degraba legaturile dintre presedinte si cuplul Udrea/Cocos, dar probe certe despre acea coerenta de actiune proprie clanurilor lipsesc, totusi.
Pana una-alta, doar partidele determinate a tine cu dintii de putere fac dovada imuabila a devotamentului lor fata de principiile de clan. Penelisti marcanti, printre care si primul ministru, au fost sau sunt salariati ai unuia dintre principalii oameni de afaceri ai tarii. Fie ca a fost vorba de turbulentele rezultate din aparitia unor probleme legale ale acestuia, fie de cele ivite ca urmare a nesocotirii regulilor de joc valabile pentru restul membrilor de partid – de nesponsorizare a principalului rival politic -, fostii sau actualii salariati au sarit constant si public in apararea sa. Reforma justitiei, ceruta si promovata insistent de UE, a ajuns sa fie prezentata de unii dintre ei drept vendeta dusa impotriva respectivului businessman.
Reintorcandu-ne la capitolul comparatiilor cu uzantele politice central-asiatice, se poate retine ca Dinu Patriciu nu a ajuns, intr-adevar, premier, asa cum nici in diversele "stan"-uri persoana de maxima expunere, detinatoare a controlului formal, nu este automat si cea mai influenta. In Romania zilelor noastre, politica de clan nu pare defel complet dezavuata – cu toate schimbarile psihosociale denotand o respingere crescanda a unor altfel de viziuni si loialitati, PNL este, totusi, creditat, conform sondajelor de opinie, cu simpatiile a 11% din electorat, in timp ce PNTCD scazuse sub 3% catre sfarsitul guvernarii sale. Se prea poate ca destui romani sa considere, resemnati, ca tara este pur si simplu condamnata a fi vesnic condusa de persoane cu veleitati de pasa – in politica misunand destule personaje care abia asteapta un eveniment fericit din propria viata pentru a-si alege un nas adecvat de influent in vederea facilitarii mult-visatei cariere.
Relatia patron-client este determinanta pentru dainuirea acestui clan, un bun exemplu in acest sens fiind recenta decizie de majorare drastica a pensiilor. Stropul de bunastare oferit varstnicilor va fi, desigur, recuperat rapid, sub varii forme si pe multiple cai, in timp salariatii vor realiza ca nu pot face fata poverilor impuse de strategia deficitara a Cabinetului Tariceanu. Dar pana atunci va mai curge ceva apa pe Dambovita, iar cum alegerile bat la usa, perspectiva in cauza comporta, fireste, ademenirea electoratului.
Clanul guvernantilor va avea grija sa-si faca plinul in decursul potentialelor ultime saptamani petrecute la putere. Ca atare, pe ultima suta de metri ne putem astepta la un comportament analog celui afisat de omul sarac ajuns intr-un hypermarket si poftit, spre marea sa uimire, la un tur al magazinului pentru a-si ticsi cosul cu produse – toate gratuite.
Acestea fiind spuse, mai ramane deschisa o ultima intrebare: cine va urma PNL? Un alt clan? z
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
