Meritele noului ministru al Agriculturii Dan Motreanu sunt cele de a fi deputat de Bucuresti si aparatcik penelist. Ca atare, cele doua atribute rezuma magistral dispretul intregii clase politice postdecembriste fata de universul rural.
Gheorghe Flutur parea o binevenita exceptie de la regula. Era un expert in agricultura, un bucovinean aparent determinat a trezi la realitate un minister adormit si neperformant. Luna trecuta a renuntat subit la mandatul detinut timp de doi ani – tocmai in perioada in care Romania trebuie sa faca Bruxellesului o exceptionala dovada a capacitatilor sale de absorbtie a celor opt miliarde de euro alocate, pentru urmatorii ani, dezvoltarii rurale. Raportul din luna octombrie al CE preciza fara echivoc ca Bruxellesul considera Romania insuficient pregatita in vederea asigurarii unui management eficient de distribuire a fondurilor in cauza. Foarte curand, anume in luna martie, autoritatile vor avea de prezentat UE un raport cu dovezi concrete ale progreselor inregistrate atat in acest domeniu, cat si in celelalte considerate deficitare. In lipsa unor astfel de progrese sau in cazul in care institutiile abilitate cu distribuirea fondurilor comunitare nu corespund criteriilor UE, Bruxellesul a avertizat deja ca va sista acordarea unei bune parti a subventiilor respective.
Decizia lui Flutur de reorientare a carierei sale politice a survenit, din punctul de vedere al sortii agriculturii romanesti, in momentul cel mai inoportun. Va fi stiut ca departamentele din fosta sa subordine vor reveni rapid la lancezeala de odinioara si ca succesorul sau va avea nevoie de saptamani, daca nu de luni bune pana sa inceapa sa descurce itele. Ar fi interesant de aflat daca, macar in numele interesului natio-nal, Flutur a binevoit sa se vada cu Motreanu pentru a-l familiariza cu principalele probleme ramase de rezolvat si – de ce nu – pentru a-si expune punctul de vedere asupra eventualelor posibilitati de solutionare ale acestora. Ma tem insa ca n-a fost sa fie asa. In consecinta, aparitia unui partid ce ar fi putut constitui o speranta in vederea imbunatatirii vietii politice romanesti, necum de calitate, ramane legata si marcata de un act iresponsabil, in cazul caruia au contat mai mult ambitiile personale, de cariera, si strategiile politice decat soarta si interesele milioanelor de oameni, dependente de succesul resortului si ramase de izbeliste o data cu acesta.
Importanta agriculturii nu poate si nu are voie a fi subestimata. Inainte de exod, aproape 40% din romanii activi in cadrul economiei nationale aveau ocupatii in domeniul agriculturii. In nu mai putin de 27 din cele 41 de judete ale tarii, peste jumatate din populatie traieste in comune si sate. Finantarile fara precedent ale UE sunt menite sa aduca imbunatatiri notabile calitatii vietii de zi cu zi. Dar un vid politic aparut la centru sugereaza fie risipirea unor sume considerabile de bani din lipsa de proiecte serioase, fie utilizarea lor in scopuri de stricta cosmetizare, iar astfel criza rurala ar continua, ramanand la fel de neameliorata ca si in urma fondurilor SAPARD, cheltuite grabnic, dar redundant anul trecut.
Dupa 1989, stimularea redresarii agriculturii nu a reprezentat defel o sarcina usoara. Dar Ion Iliescu a sabotat insasi firava ei sansa de relansare prin refuzul restituirii integrale a terenurilor agricole vechilor proprietari sau mostenitorilor acestora, fostele autoritati retrocedand doar o infima parte a terenurilor agricole, pe care le-au mai si blagoslovit cu o interdictie de vanzare. Proprietarii de microferme, de regula oameni trecuti de floarea varstei, resimt acut lipsa fortei de munca necesare cultivarii pamantului, astfel ca pana la urma s-au trezit posesori ai unor terenuri mai degraba lipsite de valoare, dar impozitate cu varf si indesat. In fine, terenurile sunt deseori vandute cu greu, nu in ultimul rand si din cauza procedurilor legale cat se poate de greoaie. Astfel, agricultura nu constituie nici in prezent o sursa buna pentru investitii, iar cei ce fac totusi pasul in aceasta directie sunt, de multe ori, straini cu dare de mana. Ca atare, Romania va continua sa importe din ce in ce mai multe alimente de baza, iar deficitul comercial al tarii se va afla in permanenta crestere.
Ce se va intampla insa cu cele trei milioane de oameni, ale caror slujbe detinute in agricultura vor sista sa existe cat de curand? Sabia lui Damocles sta sa cada in orice clipa asupra capetelor lor. Incepand cu 1 ianuarie intra in vigoare numeroase prevederi si norme europene referitoare la cresterea, vanzarea si sacrificarea de animale, spulberand printre altele si datini dragi sufletului romanului, precum cea a taierii porcului in ajun de Craciun. In opinia lui Leonard Orban, laconic exprimata in 2005, „o importanta parte din acesti oameni va trebui sa fie reorientata spre alte sfere”. Orban si-a mai indulcit pastila precizand ca „n-am zis sa paraseasca zona rurala, sa locuiasca la sate, dar sa nu mai lucreze direct in sectorul agricol”. Astfel de viziuni obtuze (retinute, de altfel, si in diferitele rapoarte ale UE) nu pot atrage dupa sine decat un exod rural, care s-a si produs, precum se stie.
Intre timp, se contureaza o noua tragedie romaneasca – in aceste zile in care Romania se pregateste, cu mai mult sau mai putina nervozitate, sa-si ia in primire locul european, pericolul disparitiei uneia dintre ultimele biosfere ale Europei este cat se poate de real, deciziile nimicitoare fiind luate de unele autoritati profund marginite de la Bruxelles si secondate la fel de adecvat de incompetenta sau neglijenta semenilor de la Bucuresti. Sub un deputat de Bucuresti, agricultura are toate sansele sa ramana Cenusareasa ramurilor economice romanesti, in timp ce capitala va continua sa prospere. Ce mai conteaza ca fondurile UE erau destinate tocmai inlaturarii unor astfel de disparitati?!
