Negura (The Mist)
Productia: SUA, 2007 – Regia: Frank Darabont – In distributie: Thomas Jane, Marcia Gay Harden, Andre Braugher, Toby Jones – Distribuit de Ro Image 2000, ProRom
The Mist / Negura, noua si nelinistitoare adaptare a unei novella de Stephen King, este realizata de un specialist al transpunerilor pe pelicula al acestui "cel mai popular scriitor de gen american" – e vorba de Frank Darabont, care a semnat in trecut si ecranizarile dupa The Shawshank Redemption/ Inchisoarea ingerilor si The Green Mile/Culoarul mortii. Acum, cu turbare si fara pic de subtilitate (dar in horror asta nu e neaparat un defect!), ni se serveste o alegorie doar vag deghizata ce opune clar ratiunea fundamentalismului. Fundal? Un orasel anonim din Maine, aflat in zona unei secrete si dubioase baze militare si care se trezeste intr-o buna zi, dupa o furtuna devastatoare, ca e inghitit de o foarte groasa si stranie ceata in care, vorba unui personaj, "e ceva". si acel "ceva" nu e deloc binevoitor, ba chiar dimpotriva. Dureaza pana sa dam cu ochii de ceva-urile cu pricina, cu tentaculele, coltii si celelalte dotari letal/inspaimantatoare si filmul foloseste acel interval pentru a-si delimita perimetrul in care se va desfasura grosul istoriei si, totodata, pentru a-si defini, la fel de clar, taberele. Locul e supermarketul in care s-au adunat destui concetateni chititi sa stranga grabnic provizii pentru cazul in care furtuna ar continua, dar curand ei se vad blocati aici, caci negura a invaluit tot peisajul inconjurator si ni/li s-au oferit niste indicii clare cu privire la incotro duce incerca-rea de a merge prin ea. Drept care, se ajunge la conflictul de viziuni. De la cea a unei nebune bigote de prin partea locului (o minunata Marcia Gay Harden) – care nu pregeta sa anunte sententios ca a venit Apocalipsa ca plata pentru toate pacatele si care reuseste sa ii coaguleze, treptat, in jurul ei pe cei mai slabi de inger – la cea a rationalistilor care militeaza, firesc, pentru pastrarea calmului si a luciditatii si pentru gasirea unor solutii de a rezista asaltului creaturilor si, astfel, a supravietui. In aceasta a doua tabara se afla si protagonistii – tatal de familie (Thomas Jane) insotit de inspaimantatul copil pe care trebuie sa-l protejeze si linisteasca. Panica si dementa cresc simultan cu amenintarea si, ca in toate horror-urile cu mesaj, pericolul e la fel de mare inauntru ca si afara. Nu e greu sa iti imaginezi ce l-a manat pe Darabont spre poveste sau ce l-a facut sa imparta atat de maniheist multimea. Si, desi e tarat de mai toate poncifele filmelor de serie B – de la previzibilitate si antagonsime si simbolistica simpliste la erori stupide, dialoguri lemnoase si rasturnari spectaculoase, – exista in The Mist un soi de negativism feroce, accentuat pe finalul 100% feel-bad (si diferit de cel al povestii lui Stephen King), care iti da de gandit, caci e lipsit de naivitatea liberalismului hollywoodian si falsitatea sfarsiturilor ce promit vreun soi de salvare. Rezultatul e un film nici pe departe perfect, mare ori important, dar nelinistitor si nihilist, fara urma de iluzii in privinta umanitatii si calitatilor sale in situatii de criza.
