Din panoplia erotico-sentimentala a palatului Élysée lipsea un divort de genul celui anuntat saptamana trecuta, dintre Nicolas Sarkozy si sotia sa Cecilia. Acum istoria acestui loc devine si mai picanta, iar viitorul se anunta plin de suspans in asteptarea unei eventuale noi prime doamne a Frantei.
Palatul Élysée este, dupa cum stie toata lumea, simbolul puterii supreme in Franta, locul in care viseaza sa locuiasca toti candidatii la prezidentiale si mai cu seama sotiile lor. Numele Palatului Élysée evoca intotdeauna, in primul rand, imaginea ceremoniilor oficiale solemne si fastul dineurilor date de presedintele Frantei si pentru marii acestei lumi. Numai cunoscatorii stiu insa ca acest palat a fost si un loc de… frivolitati amoroase care, povestite, s-ar etala pe mii de pagini. Aceasta fata mai nevazuta, sau mai putin vazuta, a Palatului Élysée nu este insa total necunoscuta si a fost descrisa de numerosi istorici.
Inainte de a deveni sediul presedintiei franceze, Palatul Élysée a fost, ca multe alte palate pariziene, un loc al mondenitatii si al libertinajului. Construit la inceputul secolului al XVIII-lea de contele d‘Evreux, el a devenit, s-ar parea, inca de la inaugurarea sa, scena unor baluri si serate demne de bacanalele antice. Traditia a continuat si dupa ce palatul a devenit proprietatea celebrei marchize de Pompadour, favorita regelui Ludovic al XV-lea.
Intr-o carte intitulata "Sexus politicus", aparuta anul trecut la Editura pariziana Albin Michel, autorii ei povestesc cum a trecut Palatul Élysée, dupa moartea regelui Ludovic al XV-lea, in proprietatea unui bancher… Un bancher care, citez, "pentru a adormi avea nevoie de cateva femei tinere in jurul sau"… Imobilul si-a pastrat acest tonus erotic si mai tarziu, cand a ajuns proprietatea generalului Murat, cumnatul lui Napoleon. Imparatul francezilor pare sa fi petrecut momente extrem de intense in diferitele incaperi ale palatului, fara sotia sa legitima, bineinteles. Atasandu-se de cadrul si de ambianta palatului, in 1809 Napoleon s-a si instalat in acest loc, acesta fiind si momentul in care Palatul Élysée a devenit pentru prima data centrul puterii in Franta.
Puterea si flirtul, puterea si placerea seductiei au continuat insa sa mearga mana in mana intr-o Franta care dadea tonul libertatii, dar si al libertinajului pentru intreaga Europa. Nepotul lui Bonaparte, Ludovic Napoleon Bonaparte, devenit presedintele celei de-a II-a Republici, a locuit si el la Palatul Élysée. Ocazie cu care, spun gurile rele, a dat ordin sa fie construita o iesire discreta prin gradina, pentru a putea pleca pe furis la o amanta instalata intr-o locuinta din vecinatatea palatului.
Cel mai picant eveniment s-a produs insa in acest loc al puterii si al aventurilor amoroase pe data de 16 februarie 1899, cand presedintele Felix Faure a fost gasit agonizand in bratele amantei sale Marguerite Steinheil. S-ar parea ca presedintele ingurgitase o doza prea mare de substante afrodisiace pentru a-si onora in mod cat mai prezidential amanta. Loc al fantasmelor politice si erotice, Palatul Élysée a fost mai tot timpul, spun autorii cartii pe care am evocat-o mai sus, un fel de afrodisiac el insusi. Politica este ea insasi o forma de seductie, iar elementul feminin a roit intotdeauna in jurul puterii. Numele lui FranIois Mitterrand si cel al presedintelui Valéry Giscard d‘Estaing figureaza si ele pe lista celor care spun vrute si nevrute despre ceea ce ar putea povesti Palatul Élysée, daca ar avea cum sa-si scrie memoriile. In definitiv, presedintii Frantei n-au facut decat sa continue o anumita traditie a regilor Frantei.
De notat insa si exceptiile: pe vremea generalului de Gaulle palatul a trecut printr-o perioada mai "rigida" – ca sa-i spunem asa. Sotia generalului, pe nume Yvonne, era atat de puritana incat refuza de exemplu sa invite la masa demnitari despre care se stia ca sunt divortati sau ca ar avea… amante. Dar, cum spun cei doi autorii ai cartii "Sexus politicus", aceasta a fost numai o paranteza in istoria Palatului Élysée.
Probabil ca si alte palate prezidentiale sau sedii ale puterii regale au fost si spatii in care seductia si prezenta feminina s-au impletit cu politica si cu puterea. Dar nici unul nu respira atata traditie, distinctie si chiar discretie in acest sens precum Palatul Élysée. Nu trebuie uitat ca Franta a imbogatit lumea nu numai cu o revolutie politica memorabila, ci si cu una… sexuala. Un scriitor precum Sade nu putea sa fie decat francez, pentru ca numai in Franta provocarea moravurilor putea crea nu numai un astfel de autor, dar si un imens public care sa-l adore. Marea ingeniozitate franceza a constat insa in dublarea gustului pentru libertinaj, cu separarea totala a sferei politice de cea privata. Iata de ce in Franta un presedinte care divorteaza nu provoaca nici un fel de seism politic, ba, as spune, castiga in popularitate. Dupa separarea bisericii de stat, separarea sferei private de cea politica a fost probabil o a doua mare realizare in materie de codificare a vietii sociale. Din pacate insa, aceasta regula nescrisa este hartuita de doua dintre cele mai nocive forte care exista astazi in lume: integrismul religios si presa de scandal.
Matei Visniec este scriitor roman stabilit la Paris
