S-ar putea ca unii sa-si imagineze ca oamenii politici, in special alesii poporului si alti demnitari, nu pot dormi de grija celor multi si nevoiasi sau cu gandul la problemele tarii. Trista realitate ne arata ca lucrurile nu stau nici pe departe asa. Omul politic, fie ca este inca sarac, fie ca este instarit, se gandeste in primul rand la problemele lui si ale familiei sale. Iar principala sa problema este cum sa se imbogateasca cat mai repede sau cum sa devina si mai bogat. Aceasta este cel putin perceptia publica bazata pe realitatea faptelor si a actelor pe care oamenii politici au fost obligati sa le treaca in declaratiile de avere. Acestea arata ca, de la an la an, ei devin tot mai bogati. Desigur, exista si exceptii, dar acestea sunt atat de rare incat nu fac decat sa arunce o lumina si mai cruda asupra tristei realitati.
La noi, ca si in alte tari, politica este o afacere. Iar pentru afaceri nu toata lumea este croita si nu toti sunt pregatiti. Omul de afaceri este diferit de noi toti, muritorii de rand. Ei au o alta structura morala si chiar fiziologica. Metabolismul lor este mai puternic, mai rapid. Ei au instinctele primare hipertrofiate. La fel, orgoliul si egoul lor sunt supradimensionate. Ei au un apetit nutritional si sexual la cote maxime, dupa cum si instinctul lor de a poseda bunuri materiale este iesit din comun. Intreaga lor viata si-o consuma in efortul de a ingurgita, de a poseda, de a produce, de a-si apropria bunuri si de a acumula orice lucru care are sau ar putea avea valoare. Si nu este rau. Intr-o societate bine structurata si organizata potrivit unor reguli clare si echitabile, oamenii de afaceri sunt extrem de necesari societatii. Datorita functionarii instinctelor lor primare, economia tarii este pusa in miscare si produce de regula mai mult decat au nevoie cei care poseda averea tarii. Este si motivul pentru care statul ii protejeaza si ii incurajeaza. De aceea, de pe urma lor ar trebui sa profite intreaga societate. Cu o conditie. Si anume cu conditia sa existe legi care sa permita ca aceste oi grase si satule sa fie tunse si mulse la timp pentru nevoile celorlalti. Adica sa plateasca impozitele datorate statului. Acesta este motorul care asigura succesul economiei capitaliste.
Problemele se complica atunci cand oamenii cu instincte de afacerism se hotarasc sa intre in politica, adica sa lucreze pentru binele public. Omul de afaceri ajuns politician sau demnitar de stat este tentat sa trateze treburile publice ca pe propria afacere. Adica el se asteapta sa obtina un profit din exercitarea unei demnitati publice si face tot ce trebuie pentru a-l obtine. In plus, el se crede imun la constrangerile legii care, in mintea lui, sunt concepute sa fie respectate doar de muritorii de rand. De aici pana la incercarea de a-si apropria, de a privatiza institutia pe care o conduce nu mai este decat un pas. El incepe sa creada ca functia in care a ajuns i se cuvine pe viata si nu ar trebui sa ne mire daca vreunul va incerca sa o lase mostenire progeniturilor sale. Afaceristul-om politic isi aduce in preajma sa rudele, prietenii si alti supusi pe care ii plateste din bani publici. Bugetul institutiei il gestioneaza ca pe propria-i afacere. Contractele de achizitii si lucrari publice le incredinteaza celor care, la randul lor, ii arata recunostinta. Omul de afaceri ajuns politician nu mai are nici frica, nici rusine si nu se teme de nici o opreliste. El crede ca totul i se cuvine si ca imunitatea penala si administrativa ar trebui sa-l apere de toti si de toate.
Iata o perceptie publica despre afaceristul-politician care nu este prea departe de adevar. Performantele din ultimele luni ale unor asemenea ipochimeni sunt pe cale sa compromita intreaga clasa politica. De aici si dezgustul pe care il arata fata de politica si politicieni multi oameni normali, cu simtul moralitatii si al ridicolului. Intr-adevar, ultimele ispravi ale lui Adrian Nastase, presedintele Camerei Deputatilor, provoaca nu numai dezgust si revolta, ci si amuzament. Din dorinta de a-si acoperi cu acte manevrele imorale, respectivul politician si-a imbogatit pe cai dubioase matusa nonagenara pentru ca sotia sa sa o poata apoi mosteni fara teama de repros. Cel putin, asa pare a fi strategia aplicata de mostenitor, la fel ca in romanele sociale din secolul trecut. Uimit cat de departe il poate mana lacomia pe un inalt demnitar, ce incredere mai poate avea alegatorul, omul de rand, in politicianul-afacerist ajuns in Parlament prin vointa cetatenilor, cu mandatul de a lucra doar pentru binele public?
Chiar daca unele minti lucide predica pentru reformarea clasei politice, va fi greu, daca nu imposibil sa-i disloci de pe pozitiile cucerite pe actualii politicieni-afaceristi. Va fi greu pentru ca modul actual de finantare a partidelor politice si a campaniilor electorale, cuplat cu votul pe liste de partid, face ca sistemul democratiei reprezentative sa functioneze in principal cu banii proveniti de la cei bogati si in folosul acestora. A introduce sistemul votului uninominal, pe circumscriptii electorale nu va schimba situatia in bine. Nu o va schimba deoarece tot indivizii cu bani (banii lor sau ai celor din umbra) vor reusi, recurgand la pomeni electorale, sa-i cumpere pe alegatorii saraci sau lipsiti de demnitate. Clasa politica va putea fi reformata doar daca privilegiile si imunitatile parlamentarilor vor fi complet eliminate, iar functiile publice vor fi astfel reglementate incat indeplinirea lor sa devina o adevarata povara pentru cel care o detine. Numai asa vor putea fi descurajati cei care acum vad in functia si demnitatea publica doar o sursa de imbogatire si de imunitate penala pentru el si familia sa. Atunci vor putea accede la asemenea functii tot mai multi cetateni care au chemare pentru a lucra si chiar a se sacrifica in folosul si spre binele societatii.
