Criza care continuă în Ucraina este un subiect fierbinte de analiză de aproape un an. Dar o întrebare a scăpat din vedere în cursul examinărilor: ce spun anexarea Crimeii de către Rusia și invazia din estul Ucrainei despre politica externă a Uniunii Europene?
La începutul crizei, Germania, care a pariat foarte mult pe modernizarea Rusiei, era împotriva întreprinderii oricăror acțiuni importante. Apoi, după ce criza s-a adâncit, cancelarul german Angela Merkel a trecut la a convinge partenerii europeni să implementeze un regim de sancțiuni larg și usturător.
Acesta a fost cu siguranță un pas în direcția bună, dar nu a contribuit cu nimic la rezolvarea deficiențelor de politică externă care au dus la apariția crizei ucrainene și care continuă să submineze reacția Europei, ca în cazul greșit direcționatei Politici de Vecinătate a Uniunii Europene (PVUE) și în abordarea confuză a chestiunii energiei. Pe ambele dintre cele două fronturi, lipsa de viziune strategică a UE a creat impresia că Europa este în mod repetat manevrată de președintele rus Vladimir Putin.
Tot mai mult pare că Ucraina va rămâne blocată într-un „conflict înghețat” – specialitatea de politică externă a Rusiei. Într-adevăr, situația din Ucraina reprezintă o victorie tactică pentru Rusia, care a obținut o încetare a focului fragilă, dar de durată – alături de adoptarea unei legislații care acordă autonomie politică considerabilă orașelor Donețk și Luhansk – ceea ce a permis Kremlinului să întrețină conflictul de lângă granița UE. Mai mult, implementarea întârziată a elementelor-cheie ale acordului de asociere dintre UE și Ucraina este o dovadă clară că, în acest moment, Rusia dictează termenii angajamentului dintre Europa și ucraineni.
Kremlinul a fost capabil să urmărească o strategie de tipul „divide și cucerește”, dacă avem în vedere decizia Ungariei de a suspenda furnizarea de gaz către Ucraina. Guvernul condus de prim-ministrul Viktor Orban, al cărui comportament din ultimii ani a fost în contradicție cu criteriile UE pentru democrație, aprobă acum deschis regimurile autoritare – pe al lui Putin, în special –, cu potențiale consecințe serioase pentru unitatea europeană.
Cu toate acestea, momentul ales pentru o stopare a focului în Ucraina, care a coincis cu instalarea noii Comisii Europene, a fost un avantaj, mai ales pe fondul obsesiei mioape a lui Putin pentru victorii tactice. Cu o viziune strategică pe termen lung, Uniunea Europeană ar putea depăși și, în cele din urmă, submina succesele pe termen scurt ale lui Putin.
O astfel de viziune trebuie să includă o reconceptualizare a Politicii de Vecinătate. Misiunea programului – de a ghida tranzițiile economice, politice și sociale ale statelor vecine – nu e inerent problematică. Problema stă în modul cum a fost interpretată și implementată misiunea.
La început, programul a presupus că toți vecinii UE, de la sud și din est, vor să introducă structuri și valori europene în propriile țări. Cu alte cuvinte, nu a ținut cont de diferențele de dezvoltare, culturale și aspiraționale dintre țările partenere ale Uniunii Europene.
Programul de vecinătate suferă, din punct de vedere operațional, de o abordare excesiv de tehnică și lipsa unei viziuni strategice. De exemplu, înainte de criza ucraineană, Comisia Europeană a fost atât de concentrată pe negocierea aspectelor tehnice ale acordului de asociere, că nu a luat în considerare potențiale consecințe ale acestui proces – cum ar fi, de exemplu, o reacție din partea Rusiei.
UE a recunoscut că are nevoie de o strategie coerentă și a încercat să rezolve situația prin înființarea unui Serviciu European de Acțiune Externă (SEAE) și a poziției de Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe. Dar proiectul SEAE s-a terminat într-un război teritorial cu Comisia Europeană, iar Înaltul Reprezentant demisionar Catherine Ashton a făcut prea puține, pentru a detensiona situația, din cauza lipsei sale de voință în a se implica în dezacordurile din UE. Se spune că Ashton a făcut progrese exclusiv în zone marcate de un consens amplu, cum ar fi negocierile cu privire la programul nuclear iranian și pactul dintre Kosovo și Serbia.
Ceea ce continuă să erodeze eficiența Europei este abordarea fragmentată cu privire la asigurarea furnizării de energie. Cum fiecare țară își controlează pe scară largă propriile politici de energie, piața de energie europeană a devenit ineficientă și dependentă în mod excesiv de gazele rusești. În momentul când a apărut o strategie energetică a UE, aceasta s-a referit până la urmă doar la sursele regenerabile mai degrabă decât la intersecția dintre geopolitică și securitatea energetică.
Dar există un motiv de speranță. Noua Comisie Europeană, pe care președintele său, Jean Claude Juncker, a restructurat – o semnificativ, ar putea oferi Europei conducerea strategică de care are atâta nevoie.
De fapt, Juncker și-a exprimat deja dorința de a integra poziția de Înalt Reprezentant, deținută de Federica Mogherini, în programul politic al Comisiei. Noua structură – în care Mogherini este însărcinat cu ghidarea și coordonarea activității mai multor comisari, inclusiv cei responsabili pentru comerț, politica de vecinătate, climat și energie – ar trebui să întărească direcția și coerența politicilor UE.
Dar o Comisie restructurată nu este suficientă pentru a asigura o resetare a strategiei de politică externă a Europei. Pentru ca acest lucru să aibă loc, Mogherini trebuie să se impună ca lider, sprijinită de Juncker și noul președinte al Consiliului European, Donald Tusk. Și, cel mai important, toate statele membre ale UE trebuie să își reînnoiască voința de cooperare.
Poporul ucrainean a demonstrat puterea valorilor europene. Într-adevăr, Europa are un set amplu de mijloace la dispoziția sa, trebuie doar să înțeleagă cum să le folosească. Dacă poate, va fi mai capabilă să răspundă nu doar provocărilor rusești, dar și multor alte provocări care caracterizează mediul global foarte schimbător din prezent.
Ana Palacio, fost ministru spaniol de externe și fost vicepreședinte executiv al Băncii Mondiale, este membru al Consiliului de Stat Spaniol și lector invitat la Universitatea Georgetown.
Copyright: Project Syndicate, 2014.
www.project-syndicate.org
