Poliţia ungară a anunţat că a confiscat luni 85 de arme, inclusiv puşti AK-47 şi cu lunetă, unele încărcate cu muniţie reală, de pe platourile filmului lui Brad Pitt „World War Z”m relatează NewsIn.
Autorităţile au declarat pentru TMZ că armele, care urmau să fie folosite ca recuzită în filmul cu zombie, nu au fost verificate corespunzător, iar unele conţineau gloanţe reale.
O sursă din forţele de ordine a descris incidentul drept „un dezastru în curs de producere”.
„Armele au ajuns sâmbătă de la Londra pe aeroportul internaţional Liszt Ferenc”, a declarat directorul Centrului pentru contraterorism al poliţiei, Janos Hajdu. El a precizat că aeronava care transporta armele a părăsit aeroportul imediat după descărcare.
Poliţia ungară a contactat autorităţile britanice pentru mai multe informaţii.
„Lucrăm împreună cu autorităţile pentru a rezolva această chestiune şi nu avem alte comentarii deocamdată”, a declarat un reprezentant al producătorilor filmului.
Brad Pitt nu se afla la faţa locului în momentul raidului.
TMZ a anunţat că i-a sunat pe reprezentanţi ai actorului american, dar nu au primit deocamdată niciun răspuns.
Filmările din Ungaria pentru film urmau să înceapă luni seară, într-un district industrial din Budapesta, şi nu ar fi fost întârziate de acţiunea poliţiei.