7.1 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSpecialPoliția face anchetă într-un caz privind cursuri de pregătire în domeniul nautic

Poliția face anchetă într-un caz privind cursuri de pregătire în domeniul nautic

Un bărbat a fost reținut la Constanța după ce a înşelat o persoană de la care a primit 8.020 de lei şi 800 de euro, pentru plata unor cursuri de formare în domeniul nautic şi ar fi falsificat un contract de studii cu o asociaţie specializată.

Miercuri, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Constanţa au surprins în flagrant delict un bărbat, de 40 de ani, în timp ce primea 400 de lei de la o persoană căreia i-ar fi spus că această sumă reprezintă cheltuieli de protocol pentru o comisie de examinare.

Din cercetări a reieşit că, în cursul lunii octombrie a.c., sub pretextul că îl înscrie la cursurile de formare în domeniul nautic din cadrul unei asociaţii, cel în cauză ar fi solicitat şi primit de la un bărbat din Constanţa 8.020 de lei şi 800 de euro.

Pentru a menţine în eroare şi a convinge victima de realitatea demersurilor sale, acesta ar fi eliberat în fals chitanţe în numele asociaţiei respective, pentru 4.068 de lei, şi i-ar fi oferit un contract de studii, semnat şi ştampilat în fals, în numele preşedintelui asociaţiei respective.

Bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

Partea vătămată şi-a recuperat prejudiciul produs de cel în cauză şi s-a împăcat cu acesta.

Cele mai citite

Înfrângere dramatică pentru echipa lui Laurențiu Reghecampf în Liga Campionilor CAF!

Esperance Tunis, echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf, a ratat calificarea matematică în sferturi, după ce a pierdut în prelungiri cu Pyramids, scor 1-2. Reghecampf, la...

Gabriela Ruse, victorie fulger în calificările de la Australian Open!

Gabriela Ruse a debutat spectaculos în calificările pentru Australian Open 2025, învingând-o categoric pe elvețianca Leonie Kung, scor 6-1, 6-1, într-un meci care a...

Record de intervenții Salvamont: 180 de persoane salvate în 24 de ore

În ultimele 24 de ore, Salvamont România a înregistrat un record de intervenții de urgență, cu 180 de persoane care au avut nevoie de...
Ultima oră
Pe aceeași temă