Poli stiinta Timisoara este la un pas de a da lovitura, in aceasta iarna, pe piata transferurilor din Romania. Fotbalistul lui Getafe, Cosmin Contra, ar putea reveni la Timisoara dupa ce a mai jucat la formatia banateana si in returul sezonului 2004-2005. De asemenea, si mijlocasul italienilor de la Siena, Paul Codrea, este dorit insistent de catre conducerea "alb-violetilor". "Suntem interesati de cei doi jucatori, pentru ca intotdeauna am vrut sa-i aducem la echipa. Vom incerca sa-i luam inca din aceasta iarna, pentru ca vrem tot ce-i mai bun pentru Poli Timisoara. Problema ar fi ca la Codrea este putin mai complicat, deoarece are un contract bun la Siena, insa Contra este aproape de noi", a declarat, ieri, patronul lui Poli, Marian Iancu. Oficialul banatenilor nu a vrut, insa, sa precizeze care sunt detaliile financiare ale eventualelor achizitii. "Nici unul nu este la final de contract astfel ca trebuie sa platim niste bani cluburilor de care apartin. Sa vedem, pentru ca trebuie sa tinem cont si sa depasim clauzele lor contractuale. Purtam negocieri atat cu Getafe cat si cu Siena, dar pentru astfel de lucruri exista un tipic, anumite protocoale", a mai spus Iancu.
Paul Codrea mai are contract cu italienii de la Siena pana in iunie 2009, in timp ce "Gurita" termina intelegerea cu cei de la Getafe in vara anului viitor. Din acest motiv, Poli incearca sa le propuna spaniolilor sa-l lase pe Contra sa plece deoarece, daca va parasi echipa la final de contract, formatia madrilena nu va incasa nici un ban pe el.