Ar putea fi chiar numele unei persoane. Mi-a venit in minte fiindca anul 2005 pentru noi, romanii, a stat sub semnul acestor doua cuvinte. Ploua de Revelion asa cum a plouat devastator mai tot anul. Am avut cele mai grozave inundatii de dupa razboi, iar sinistratii dorm si acum in corturi si grajduri, uitati de autoritati, uitati de mai toata lumea. Catastrofele naturale pentru Romania sunt mult mai mari decat in alte parti nu fiindca ar lovi aici mai amarnic, ci fiindca urmarile sunt cu adevarat… catastrofale. De aceea, e parca mai bine sa fii mort decat supravietuitor. Vedem aceasta pe pielea sinistratilor. Ce se va intampla insa in anii viitori in cazul unui cutremur mare? Unde vor locui cei care scapa, dar vor avea casele distruse? Le va da statul casa? Vor lua imprumut de la banci? Sa ne oprim, totusi. Asemenea intrebari in binecuvantatul interval de timp de la Craciun la Sf. Ion fac rau si, evident, nu-si au rostul.
Dar, deasupra lor, duh netulburat, se inalta presedintele Basescu. E pregatit, de buna seama, ca acum un an, sa destupe sticla de sampanie si sa improaste cu lichid spumant cele patru zari. Lui ii merge din plin. I-a eliberat pe ziaristi, a oprit greva profesorilor, a vizitat trupele noastre de peste mari si tari, a jurat ca, asa cum il vedem noi acum in carne si oase, vom vedea si Romania intrata in Uniunea Europeana in 2007.
Anul 2005 ne-a facut faimosi si prin alte evenimente. Nu atat ploile au atras atentia asupra noastra – la urma-urmei, din acest punct de vedere furtunile din New Orleans au batut orice record -, cat cele doua orori care au inconjurat lumea. Crima de la Taize careia i-a cazut victima parintele Roger, autor, o romanca, nefericita Luminita Solcanu, si evident, ritualul de la Tanacu.
Scriitorul francez, bine cunoscut in Romania, Pascal Bruckner a fost in tara de curand, s-a documentat, a scris apoi un reportaj fulminant in Le Monde, declarand ca ce a vazut aici nu a vazut nicaieri si poate nici nu va mai vedea. Mai nou, in urma ultimei expertize s-a constatat ca maicuta Irina a murit din cauza medicului si nu a preotului. Parintele Corogeanu va putea astfel sa scape cu fata curata. Indiferent de verdict, intamplarea de la Tanacu ne-a individualizat puternic. Suntem aproape unici. Ca in secolul XXI sa aiba loc un ritual de exorcizare este ceva suprarealist. Cel putin asa gandesc cei mai multi, cu carte, fara carte, din America pana in Australia. Romania este astfel o tara a contrastelor, ca mai toate tarile din Rasaritul fost comunist. O elita culturala, racordata la toate noutatile din lume, care calatoreste, se informeaza, nu e cu nimic inferioara altor elite din alte tari, o orientare declarata spre Uniunea Europeana si spre modul de viata si gandire occidentale al intregii clase politice, iar pe de alta parte oameni foarte saraci, cu mintile impaienjenite de alcool si de superstitii, care nu vor intelege in vecii-vecilor ce-s alea www, globalism si tranchilizante pentru porci.
Sa nu uitam ca 2005 a fost si anul marii schimbari de la Vatican. Noul Papa se afla in fata unei misiuni extrem de dificile, mai ales de cand lumea pare ca iese din tatani. Cum va putea el sa echilibreze rigoarea teologica cu toate tendintele spre emancipare ce se manifesta din ce in ce mai navalnic? Biserica noastra este beton. Un beton peste care sarbatorile au venit cu multe colinde, dar si cu ploaie. Petele de igrasie din sufletele noastre nu inceteaza sa se mareasca. Aceasta insa nu ne opreste sa ne uram „La multi ani!”, sanatate si fericire, cum facea raposatul.
