3.3 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialPlenul Camerei respinge cererea privind percheziţia informatică în cazul Ridzi - surse...

Plenul Camerei respinge cererea privind percheziţia informatică în cazul Ridzi – surse – 2

Deputaţii au respins, marţi, solicitarea DNA privind încuviinţarea percheziţiei informatice în cazul fostului ministru PDL Monica Iacob Ridzi, înregistrându-se 110 voturi în favoarea cererii procurorilor, în condiţiile în care ar fi fost nevoie de 168 de voturi.

Surse parlamentare au declarat, pentru MEDIFAX, că în cazul solicitării privind încuviinţarea percheziţiei DNA în cazul Ridzi s-au înregistrat 110 voturi „pentru”, 113 voturi „împotrivă”.
În cazul solicitării privind percheziţionarea unui demnitar ar fi fost nevoie de votul majorităţii calificate, adică 168 de voturi „pentru”.

La ora transmiterii acestei ştiri se numără voturile în cazul cererii de extindere a urmăririi penale a fostului ministru, pentru care este nevoie de opţiunile majorităţii parlamentarilor prezenţi.
Deputatul PDL, fost ministru al Tineretului şi Sporturilor, Monica Iacob Ridzi, a cerut, marţi, plenului Camerei Deputaţilor, să ţină cont de votul Comisiei juridice, care a votat împotriva adoptării cererilor DNA privind încuviinţarea percheziţiei informatice şi extinderea urmăririi penale.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că vrea să facă un apel la parlamentarii din arcul guvernamental şi în special din PDL de a da un vot „în favoarea justiţiei” în cele două cazuri aflate pe ordinea de zi a Parlamentului.

Preşedintele a spus că „sunt ţări care cuplează accesul în Schengen de ineficienţa sistemului de justiţie din România”.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat şi săptămâna trecută, la TVR 1, că, dacă PDL nu revine cu fapte la ceea ce susţinea când era în opoziţie pe tema anticorupţiei, atunci îşi diminuează şansele de a mai fi un partid important pe eşichierul politic.

Preşedintele a mai declarat că decizia din Comisia juridică a Camerei în cazul Ridzi este inadmisibilă din punctul de vedere al PDL, menţionând că speră ca plenul să fie „mai înţelept”.
Plenul Camerei urmează să se pronunţe marţi asupra solicitărilor DNA privind extinderea urmării penale şi a încuviinţării percheziţiei informatice în cazul Monicăi Iacob Ridzi.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a sesizat procurorul general, Codruţa Kovesi, pentru a solicita Parlamentului României – Camera Deputaţilor, în baza dispoziţiilor articolului 109 alineatul 2 din Constituţia României, articolului 12 şi articolului 19 din Legea 115/1999, republicată, privind responsabilitatea ministerială, precum şi ale Deciziei nr.270/10 martie 2008 a Curţii Constituţionale, urmărirea penală faţă de Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Ministerului Tineretului şi Sportului, în prezent deputat, se arăta într-un comunicat al procurorilor.

Fostul ministru al Tineretului este acuzat într-un dosar de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, fals intelectual în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată, uz de fals în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la Legea contabilităţii, în formă continuată.

Pe de altă parte, Ministerul Justiţiei a transmis Camerei Deputaţilor, în 4 noiembrie, solicitarea procurorilor privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului PDL de Giurgiu Dan Păsat, acuzat de şantaj.

Potrivit DNA, în perioada 2009 – 2010 Dan Păsat, în calitate de deputat, iar din data de 21 decembrie 2009 şi de secretar general al Partidului Democrat Liberal, în cadrul organizaţiei judeţene Giurgiu, cu încălcarea regimului incompatibilităţilor în exercitarea demnităţii publice de parlamentar, prin acţiuni de şantaj ori prin folosire a autorităţii şi influenţei ca om politic decurgând din funcţia de conducere din partid, a acţionat pentru a obţine, pentru sine sau pentru persoane apropiate, beneficii necuvenite provenind din contractele de achiziţii publice încheiate cu primării de pe raza judeţului Giurgiu şi derulate prin firma sa – SC Prod Invest SRL, pe care o controla şi o conducea în fapt. Atunci când a întâmpinat opoziţie din partea reprezentanţilor administraţiei publice locale ori a firmelor care îşi adjudecaseră contractele de achiziţie publică, inculpatul a recurs la diverse forme de intimidare, mergând până la ameninţări şi acte de violenţă.

La data de 18 februarie 2010, faţă de Dan Păsat s-a dispus urmărirea penală în legătură cu două infracţiuni de şantaj, iar la data de 28 iunie 2010 cercetările au fost extinse, fiind dispusă urmărirea penală faţă de Păsat şi sub aspectul celorlalte infracţiuni menţionate în cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive.

Solicitarea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PDL Dan Păsat a fost trimisă, în 9 noiembrie, Comisiei juridice a Camerei, spre examinare. În 16 noiembrie, deputaţii din Comisia juridică au fost de acord cu amânarea cu 30 de zile a discutării cazului Păsat.

Cele mai citite

Acțiunile constructorilor auto europeni, în declin după anunțul lui Donald Trump privind tarifele suplimentare pentru importuri

Decizia lui Trump riscă să afecteze semnificativ producătorii auto europeni, ale căror lanțuri de aprovizionare și piețe de desfacere sunt strâns legat de anumite...

Papa Francisc denunță „aroganța invadatorului” în Ucraina și Palestina, într-un discurs de la Vatican

Papa Francisc a condamnat luni, la Vatican, „aroganța invadatorului” în Ucraina și Palestina, într-o critică indirectă asupra politicii Israelului, la o săptămână după ce...

Paris FC intră într-o nouă eră: Antoine Arnault și Red Bull pregătesc un proiect ambițios

Paris FC, a doua echipă din capitala Franței, începe un amplu proces de reconstrucție sub conducerea lui Antoine Arnault și cu sprijinul Red Bull,...
Ultima oră
Pe aceeași temă