Preşedintele Băsescu a continuat ieri retorica belicoasă la adresa celor mai importante două state ale Uniunii Europene lansată în mod nefericit de ministrul de Externe, Teodor Baconschi. Este – diplomatic spus – o prostie!
În ultimii ani, discursul de politică externă al României a involuat de la o perspectivă transatlantică generoasă la un naţionalism agresiv şi periculos, căruia i se adaugă o spectaculoasă lipsă de coerenţă la limita smintelii. Discursul anual al preşedintelui Băsescu privind priorităţile de politică externă a României, rostit ieri în faţa corpului diplomaţilor acreditaţi la Bucureşti, a fost dezamăgitor şi a confirmat această degradare îngrijorătoare a gândirii de politică externă românească.
Câteva precizări despre Schengen. Schengen înseamnă că cetăţenii statelor membre au dreptul să circule fără controale la frontieră în cadrul spaţiului Schengen şi că povara pentru garantarea acestui drept cade pe ţările situate la graniţă. Concret, pentru români, care nu sunt membri în Schengen, consecinţele concrete constau în faptul că trebuie să prezinte paşaportul sau buletinul din când în când, să ocolească puţin prin aeroporturi, prin alte terminale şi că, deocamdată, povara păzirii frontierelor cade pe unguri. Nimeni nu le ia dreptul de a călători liber în spaţiul european, numai că nu pot călători fără acte. Este acesta un inconvenient atât de mare încât să riscăm un conflict diplomatic deschis cu Germania şi Franţa, pilonii Uniunii Europene? Bucureştiul susţine că este o chestiune de principiu şi că introducerea criteriului politic al corupţiei şi reformei Justiţiei pe deasupra criteriilor tehnice ale Tratatului Schengen este o formă de discriminare. Autorităţile române au părut dispuse să declanşeze cruciada împotriva cuplului franco-german şi au ameninţat cu blocarea aderării Croaţiei, denunţa-rea unilaterală a Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi blocarea Tratatului de la Lisabona. După ce, iniţial, Băsescu s-a dezis de aceste ameninţări, ieri le-a reluat voalat, pretinzând aproape imperativ respectarea prevederilor stricte ale Tratatului Schengen, evocând „precedente periculoase pentru credibilitatea UE” şi avertizând împotriva unor „crize şi tensiuni interstatale” care ar decurge din încălcarea normelor de drept internaţional.
Problema cu tratatele şi regulile este că există aproape întotdeauna unele mai tari care pot fi invocate. În cazul de faţă – Tratatul de Aderare şi anexa prin care România şi-a asumat reforma Justiţiei şi combaterea corupţiei. Or, din 2007 încoace rapoartele Comisiei sunt din ce în ce mai proaste şi este limpede că România nu şi-a îndeplinit angajamentele luate. În al doilea rând, corupţia şi funcţionarea defectuoasă a Justiţiei pot fi invocate ca deficienţe tehnice în măsura în care pot afecta securizarea frontierelor şi cooperarea în materie judiciară necesară în combaterea imigraţiei ilegale. În sfârşit, decizia pe Schengen este politică şi un stat membru nu are, teoretic, nevoie de nici un motiv pentru a respinge candidatura unui alt stat.
Când pleci la luptă, este bine să fii sigur că vei câştiga cel puţin o bătălie. România nu poate câştiga nici măcar o simplă ceartă în războiul Schengen pe care vrea să-l declanşeze cu Germania şi Franţa. Cauza este minoră, adversarii prea puternici şi, mai ales, România are nevoie de ei ca prieteni, nu ca adversari, în aceste vremuri dificile de criză. În pragul falimentului, îndatorată şi coruptă, România s-a băgat singură într-un colţ în care nu are spaţiu de manevră. Cel mai inteligent lucru pe care poate să îl facă este să se retragă pe poziţii pe care le poate apăra. Să negocieze cu partenerii germani, francezi sau olandezi o „listă la spălătorie” de con diţii pe care România să le îndeplinească cu termene clare şi să obţină garanţii că, odată acestea îndeplinite, nu vor mai fi adăugate altele. Altfel riscă prelungirea situaţiei pe termen nelimitat. Este singurul lucru de bun-simţ de făcut.
Dacă, în schimb, Guvernul actual şi preşedintele vor continua să apese pedala „discriminării”, acest lucru le va aduce, probabil, o oarecare simpatie internă, dar va compromite statura europeană a României. Referinţa lui Băsescu de ieri la „consolidarea identităţii ETNICE” ca obiectiv de forţă al politicii externe a României în 2011 este o enormitate care îndreptăţeşte cele mai pesimiste aşteptări.
