Dat fiind ca un nou partid ce flutura stindardul liberal si-a facut de curand intrarea in arena de lupta, se impun unele reflectii asupra unicitatii liberalismului romanesc in analele democratiei parlamentare.
Nici o alta miscare liberala nu a fost beneficiarul sau victima unui numar atat de mare de scindari, defectari sau fuziuni precum cea romaneasca – este suficient a tine cont doar de evenimentele ultimilor 16 ani. Actualii lideri ai Partidului Liberal Democrat si-au inceput cu totii carierele politice in randurile altor partide, ajungand in PNL pe cai diferite. N-ar trebui pornit din start de la ideea ca formatiunea lui Tariceanu va ramane eternul inamic numarul 1. Actualmente, PNL sta pitit in spatele palisadelor, timorat de perspectiva oricaror dezbateri, incapabil de a sustine un dialog cu alegatorii si, de altfel, lipsit de idei si valori coerente demne de expus electoratului.
Pe parcursul complicatului proces de organizare, marea durere de cap a noului PLD nu va consta din inlaturarea treptata a PNL din prim-planul politic, ci din a pune bazele unui intreg modus vivendi alaturi de PD si de mentorul acestuia de la Cotroceni. Pe parcursul anilor, actualii granzi platformisti au afisat o gama variata, deseori contrastanta de sentimente fata de presedinte si de partidul acestuia. Valeriu Stoica a dat dovada de detasare, avertizand la un moment dat chiar asupra pericolului cezarismului. Daca PD va trata PLD ca pe un fel de satelit sau ruda saraca, si nu ca pe un partid mai degraba partener, va proceda total nechibzuit, pentru ca ar da nastere unor tensiuni ce intr-un partid abia format ar putea duce rapid la explozie. Sau, si mai rau, ar putea provoca implozia formatiunii.
Ce-i drept, astfel de instincte posesive sunt insa aproape inevitabile in lumea politicii. Probabil ca in putine luni de zile liderii celor doua partide vor discuta deja asiduu despre distribuirea pozitiilor detinute in cadrul listelor electorale – un prim exercitiu de vointa care va pune serios la incercare prezenta solidaritate. Concomitent, in cadrul PLD este de presupus ca vor fi avut castig de cauza adeptii liniei protectiv-inflexibile in relatia cu democratii. Brandul lor este de cert impact, iar liderii lor sunt, de fapt, mai cunoscuti decat omologii lor din PD, in pofida pozitiilor din topul sondajelor de popularitate detinute de democrati.
Factorul crucial il va constitui, desigur, Traian Basescu, respectiv atitudinea acestuia fata de PLD. Este de presupus ca presedintele va realiza nevoia de independenta a unei forte politice noi in vederea consolidarii acesteia, indiferent daca se va ajunge sau nu, mai devreme sau mai tarziu, la o fuziune. Astfel, se prea poate ca romanii sa se trezeasca in toiul perioadei preelectorale cu o noua alianta de quasi-egali pe cap. Indiferent de data exacta a infiintarii ei, momentul adevarului pentru PLD va fi sosit atunci cand se va vedea confruntat cu un presedinte hotarat sa rezolve o anume chestiune intr-un anumit fel, pe cand punctul de vedere sau stilul de abordare propus de PLD va fi cu totul altul. Daca presedintele va uita din nou de sine si se va comporta ca si cum ar avea de-a face cu docilul PD, este de presupus ca si aceasta noua alianta sa aiba soarta majoritatii precendentelor, incheiate in ultimii 16 ani. Presedintele va trebui sa-si domine impulsivitatea, dar si impulsurile dominatoare, in timp ce PLD va trebui sa invete lectia scindarilor ce caracterizeaza, de fapt, adevarata istorie a liberalismului romanesc postdecembrist – daca nu, istoria se va repeta mai repede decat ne este de regula dat sa asistam.
