Planul rus în opt puncte de tranziție politic în Siria a fost respins de mai multe state occidentale, iar ambasadorul britanic la ONU a subliniat că planul nu va fi punctul central al negocierilor pe această temă sâmbătă, la Viena, potrivit Mediafax.
Documentul propune un proces de reformare constituţională de 18 luni urmat de alegeri.
„Suntem la curent cu propunerile ruse. Planul însuşi în opt puncte nu este central în cadrul discuţiilor de la Viena, dar Rusia este”, a declarat miercuri Matthew Rycroft, ambasadorul Marii Britanii la ONU.
Alte state occidentale au respins deja planul rus, prezentat în urmă cu două săptămâni, apreciind că nu ar oferi un răspuns clar în privinţa sorţii rezervate preşedintelui sirian Bashar al-Assad.
Un diplomat din cadrul Consiliului de Securitate al ONU l-a catalogat drept o propunere „făcută în grabă”.
Aproximativ 20 de ţări şi organizaţii internaţionale se întâlnesc sâmbătă în capitala austriacă pentru a încerca să ajungă la un acord asupra cadrului unei tranziţii politice în Siria şi unui eventual armistiţiu între regimul de la Damasc şi diversele facţiuni care compun opoziţia.
O primă rundă a negocierilor cu privire la criza siriană a avut loc la Viena la sfârşitul lui octombrie.
Rusia şi Iranul susţin Damascul, în timp ce Statele Unite şi aliaţii lor europeni şi arabi susţin anumite grupări de opoziţie şi cer totodată plecarea preşedintelui al-Assad de la putere.
Planul rus face parte dintr-un document intitulat „abordare în vederea soluţionării crizei siriene”, care îndeamnă la crearea unei Comisii constituţionale constituite inclusiv din membri ai grupurilor de opoziţie „locali şi din exterior”.
„Preşedintele sirian nu va prezida Comisia constituţională”, se precizează în document.
Tot potrivit acestui text, alegeri prezidenţiale şi parlamentare ar putea să fie organizate după ce noua Constituţie este adoptată prin referendum. Însă fără să-i interzică lui al-Assad să se candideze în scrutinul prezidenţial.
„Pur şi simplu este insuficient. Este necesară mai multă claritate decât atât, mai multă certitudine. Este necesar ca acest lucru să facă parte dintr-un acord final care să nu-l plaseze pe (al-)Assad la putere„, a declarat diplomatul de la Consiliul de Securitate, care a solicitat protecţia anonimatului.
Diplomaţi au declarat că Arabia Saudită, în special, insistă ferm ca rivalul său regional – Iranul -, dar şi Rusia să se pronunţe pentru plecarea lui Bashar al-Assad de pe scena politică.
Un diplomat rus a declarat că textul Moscovei este „mai degrabă o viziune decât un plan” şi că discuţiile cu privire la calea de urmat în Siria continuă.
Propunerea rusă nu a fost evocată în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate – cu uşile închise – marţi, însă emisarul ONU pentru Siria Staffan de Mistura şi-a exprimat speranţa ca la Viena să se poată ajunge la un acord asupra unui armistiţiu.
De Mistura a citat o scrisoare pe care a primit-o săptămâna aceasta de la Ministerul sirian de Externe, care promite să înceteze să mai recurgă la „arme arbitrare”, sugerând o pauză în confruntări armate, potrivit unor diplomaţi.
Emisarul ONU şi-a exprimat speranţa ca un armistiţiu să ofere ocazia unor grupări din cadrul opoziţiei să se plaseze ca interlocutori credibili în negocierile de pace.
El a îndemnat marţi să se profite de acest „impuls” insuflat de negocierile în vederea scoaterii Siriei din acest război care devastează ţara de peste patru ani şi jumătate.
Conflictul sirian s-a soldat cu 250.000 de morţi şi a provocat cea mai gravă criză a migraţiei de la al Doilea Război Mondial şi până în prezent.