6.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialPlan de pace SECRET, în Ucraina. Putin și Merkel negociază: Crimeea în...

Plan de pace SECRET, în Ucraina. Putin și Merkel negociază: Crimeea în schimbul gazelor, potrivit The Independent

Un plan de pace pentru Ucraina s-ar negocia, în secret, de cancelarul german Angela Merkel și președintele rus Vladimir Putin. Ar fi vorba despre soluţionarea paşnică a crizei din Ucraina, prin care, în schimbul suveranităţiii Crimeei, să fie acordate garanţii în domeniul securităţii energetice şi comerţului, dezvăluie The Independent online, citat de Mediafax.

Potrivit The Independent, cel mai controversat lucru constă în faptul că, în cazul în care planul lui Merkel va fi acceptat de către ruşi, comunitatea internaţională va fi nevoită să recunoască independenţa Crimeei şi anexarea ei de către Rusia, un lucru pe care anumiţi membri ONU l-ar putea considera greu de acceptat.

Conform publicației, surse apropiate acestor negocieri secrete afirmă că prima parte a planului, cu privire la stabilizare, cere Rusiei să-şi retragă sprijinul financiar şi militar acordat diverselor grupări separatiste care operează în estul Ucrainei. În cadrul unui eventual acord, această regiune ar urma să primească anumite puteri descentralizate.

Citeşte şi: Parlamentari britanici: NATO nu este pregătit să facă faţă unui atac din partea Rusiei

Concomitent, continuă The Independent, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko ar accepta că nu ceară aderarea la NATO. În schimb, Putin va căuta să nu blocheze sau să se amestece în noile relaţii comerciale ale Ucrainei cu Uniunea Europeană (UE), potrivit unui pact semnat în urmă cu câteva săptămâni.

În al doilea rând, potrivit publicaţiei britanice, Ucrainei i se va oferi un nou acord pe termen lung cu gigantul rusesc Gazprom, cu privire la livrări de gaze naturale şi preţul acestora. În prezent nu există niciun acord, rezervele de gaze naturale ale Ucrainei scad şi ar urma să fie epuizate înainte de venirea iernii, ţara riscând o ruină economică şi socială.

De asemenea, potrivit acordului, Rusia ar urma să despăgubească Ucraina printr-un pachet financiar în valoare de un miliard de dolari pentru pierderile la încasarea chiriei în schimbul staţionării Flotei ruse în Crimeea şi portul Sevastopol de la Marea Neagră până la proclamarea independenţei în martie, mai scrie ziarul.

Însă aceste încercări ale lui Merkel de intermediere între Putin şi Poroşenko au fost afectate de doborârea în estul ţării a avionului malaysian care efectua zborul MH17.

Cu toate acestea, surse care au luat parte la negocieri au declarat miercuri pentru The Independent că "planul german de pace se află în continuare pe masă şi este singurul. Negocierile se află într-un punct mort din cauza dezastrului MH17, dar se aşteaptă să fie reluate imediat ce are loc investigaţia".

"Este în interesul tuturor să se ajungă la un acord. Să sperăm că negocierile vor fi reluate, dacă se va ajunge la un rezultat satisfăcător în anchetele care se desfăşoară în prezent asupra cauzelor catastrofei MH17", a adăugat sursa citată.

Un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe a declarat pentru The Independent că nu ştie nimic despre existenţa unor asemenea negocieri. El a adăugat că este foarte probabil ca fie Statele Unite, fie Marea Britanie să nu fie de acord cu recunoaşterea controlului Rusiei asupra Crimeei. La serviciul de presă al Ambasadei Germaniei, nu era nimeni disponibil miercuri, adaugă ziarul.

O soluţionare a crizei actuale este convenabilă pentru germani, Rusia fiind singurul lor partener comercial important. Merkel a consolidat semnificativ axa ruso-germană în mandatele sale, iar până la prăbuşirea MH17 Guvernul german s-a opus cu fermitate impunerii unor sancţiuni comerciale, dar şi din motive diploamtice, comentează The Independent.

Unele dintre cele mai mari companii germane efectuează operaţiuni în Rusia, în prezent una dintre cele mai mari pieţe pentru maşini, iar numeroase IMM-uri germane îşi extind activităţile în această ţară. Deşi Rusia asigură aproximativ o treime din necesarul de gaze în UE prin conducte care traversează Ucraina, Germania are propriile conducte care asigură legătura, separat, cu Rusia, fiind mai puţin vulnerabilă la acest capitol ca alte state europene.

Un rol central în orice acord în domeniul gazelor naturale cu Gazprom l-ar juca unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri ucraineni, Dmitro Firtaş. El a negociat primul mare acord în domeniu între Ucraina şi Rusia pentru perioada 2006-2009. În prezent, acesta se află la Viena, de unde luptă împotriva unei cereri de extrădare din partea Statelor Unite. Însă Firtaş are relaţii apropiate cu lideri ruşi şi ucraineni – l-a susţinut pe Poroşenko – şi a acţionat ca om de legătură, din umbră, la toate nivelurile.

Cele mai citite

S-a aflat cauza decesului lui Silviu Prigoană

Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit în urma unui infarct – este concluzia medicilor legiști. Procurorul va închide dosarul după ce va analiza...

Primăriile din țară, sprijinite cu un miliard de lei pentru finalizarea unor proiecte europene

Autoritățile locale vor putea solicita împrumuturi de până la un miliard de lei de la Trezoreria Statului Autoritățile locale vor putea solicita împrumuturi de până...

Sondaj INSCOP Research: Marcel Ciolacu 25,3%/George Simion 19,1%

Marcel Ciolacu (PSD) conduce în clasamentul intenţiei de vot pentru turul I al alegerilor prezidenţiale, cu 25,3%, urmat de George Simion (AUR), cu 19,1%,...
Ultima oră
Pe aceeași temă