La nivel de individ, reclama din gură în gură rămâne una dintre cele mai bune forme de popularizare a unui serviciu sau produs. În mare, acest lucru este valabil şi pentru carte. Nu este suficient însă. Poate doar pentru cititorul accidental sau genul de cititor care cumpără colecţiile lansate cu diverse publicaţii media doar pentru că sunt cartonate şi dau bine în bibliotecă.
Pentru cel care citeşte din plăcere şi curiozitate, transformate în timp în necesitate aproape, căruia lectura îi oferă o plăcere neegalată de multe alte lucruri – şi, da, încă mai există astfel de persoane, chiar şi printre adolescenţi, deşi nu foarte multe! – librăria este un spaţiu pe care îl vizitează cu plăcere. Un spaţiu în care zăboveşti puţin, chiar dacă vii chitit să-ţi cumperi doar o anumită carte.
Un spaţiu în care te plimbi alene, priveşti, dar mai ales răsfoieşti. Este ca şi cum ai mângâia cu tandreţe un obiect despre care ştii sigur că va genera o multitudine de sentimente prin intermediul simţurilor pe care le pune în mişcare: văz, auz (paginile foşnesc!), miros.
Ei, bine, această plăcere a răsfoitului ne este de ceva vreme „refuzată”, cu cele mai bune intenţii de altfel, de către unele edituri care îmbracă volumele în ţiplă. Civilizat, frumos, igienic, nimic de zis, dar eu vreau să răsfoiesc cărţile. Şi ca mine, mulţi alţii…
