O simplă margherita poate fi mai bună decât o pizza cu multe toppinguri, iar pentru risotto este foarte important să alegeţi corect orezul şi uleiul.
După cum ar spune orice italian, pizza este un fel de mâncare care trebuie luat foar-te în serios. Poate că aţi întâlnit varietăţi cu toppinguri care sunau dezgustător, precum „pizza irlandeză”, cu tocană de vită şi cartofi, sau „pizza rusească”, cu vodcă şi caviar, dar, de cele mai multe ori, acestea sunt făcute doar pentru divertismentul turiştilor, potrivit BBC Good Food.
De fapt, cetăţenii oraşului Na-poli, care ar fi inventat pizza în forma pe care o ştim, în 1889, în onoarea soţiei regelui, Marghe-rita, au câştigat recent protecţia oficială din partea Uniunii Europene pentru pizza lor, ca să se deosebească de imitaţiile inferioare. Pentru ca o pizza să fie demnă de a fi numită napolitană, printre alte condiţii se număra folosirea brânzei mozzarella veritabile, din lapte de bivoliţă, şi a celor mai gustoase roşii San Marzano. Nu toată lumea se mulţumeşte însă doar cu ingredientele de bază. Mulţi oameni vor ca pizza lor să aibă cât mai multe toppinguri deasupra. De fapt, dacă ingredientele de bază sunt gustoase, pizza nu mai are nevoie de altceva. O pizza margherita simplă poate fi la fel de delicioasă sau chiar mai bună ca una cu
cinci toppinguri.
Aluatul, cuptorul şi toppingurile
Sunt trei paşi pe care trebuie să îi respectaţi pentru ca pizza pregătită acasă să fie delicioasă. Primul aspect la care trebuie să aveţi grijă este aluatul. Giancarlo şi Katie Caldesi, de la şcoala culinară Cucina Caldesi din Londra, folosesc bere italienească în reţeta lor, pentru a face aluatul pufos, fraged şi elastic. Jane Horby, specialist în gastronomie al revistei Good Food, economiseşte timp şi nu lasă aluatul să crească – spune că nu este necesar acest lucru pentru o pizza cu blat subţire şi crocant. Alţi bucătari preferă în schimb o crustă mai moale, deci lasă alu-atul la dospit peste noapte. Dacă alegeţi această variantă, e posibil ca pasta să o ia razna şi să crească foarte mult, dar nu vă faceţi griji, pizza va fi la fel de gustoasă.
Un alt aspect la care trebuie să aveţi grijă este felul în care coaceţi pizza. Nimic nu se compară cu căldura intensă şi savoarea uşor afumată a unei pizza făcute pe vatră, la cuptorul cu lemne. Dacă însă faceţi pizza acasă, atât soţii Caldesi, cât şi Horny vă sfătuiesc să încălziţi cuptorul la temperatura maximă, apoi să puneţi tava cu pizza în partea de sus a cuptorului şi să închideţi repede uşiţa. O altă variantă este să coaceţi puţin aluatul înainte să puneţi celelalte ingrediente deasupra. În ceea ce priveşte toppingurile, toţi bucătarii sunt de acord în această privinţă: nu trebuie să puneţi prea mult sos şi nici să exageraţi cu ingredientele, pentru ca pizza să nu fie prea umedă şi supraîncărcată.
Risotto gustos şi catifelat
Risotto este unul dintre felurile de mâncare care ar trebui să fie rapide, uşor de preparat şi delicioase. În realitate, este foarte uşor să îl prepari greşit. Fie îl fierbi prea mult, fie prea puţin, fie nu reuşeşti să îl fierbi deloc. Eric Chauvet, bucătarul-şef al grupului britanic Carluccio, oferă câteva sfaturi pentru a face un risotto perfect. În primul rând, este important ce orez folosiţi. Dacă până acum aţi folosit orez arborio, de exemplu, din această cauză nu ieşea bun. Cel mai potrivit orez este carnaroli. Uleiul folosit la risotto trebuie să fie vegetal, dar nu de măsline, pentru că este prea puternic. Nici untul nu ar fi o alegere prea bună. Uleiul este cel mai bun şi uşor, potrivindu-se perfect cu orezul carnaroli.
Apoi, ceapa şi orezul nu ar trebui niciodată prăjite prea mult, în nici un caz nu ar trebui să se facă maro. Cepele maronii strică aroma felului de mâncare, iar orezul prea prăjit este lipicios şi tare, deci ar schimba textura risotto-ului. Boabele trebuie încălzite înainte să adăugaţi vinul, care „ar trebui să sfârâie când atinge tigaia”, spune Chauvet. Apoi, supa, de pui sau legume, trebuie să fie delicioasă şi de bună calitate. Puteţi folosi pentru a amesteca în orez o spatulă cu o gaură în mijloc. Când amestecaţi într-un sens, stratul de deasupra trece prin mijloc în direcţia opusă, deci amestecarea este mai eficientă. În plus, se elimină amidonul, care dă risotto-ului textură cremoasă. Supa se adaugă încet, câte o lingură odată, amestecând continuu. Ignoraţi reţetele în care vi se spune să adăugaţi toate ingredientele deodată.
Reţetă de risotto
o jumătate de ceapă, tocată mărunt
25 de grame de unt sau o lingură de ulei vegetal
1,25 litri de supă de pui sau de legume
200 de grame orez carnaroli
50 de grame de unt nesărat, tăiat cubuleţe
50 de grame de parmezan sau brânză rasă
un pahar mic cu vin alb
Fierbeţi supa. În cazul în care folosiţi cuburi instant, gustaţi-o şi, dacă este prea sărată, mai adăugaţi apă. Topiţi untul şi puneţi-l în tigaie (puteţi folosi şi ulei vegetal), apoi căliţi ceapa. După aceea, adăugaţi orezul carnaroli. Daţi focul mai mare şi amestecaţi, pentru ca orezul să absoarbă untul. Adăugaţi un pahar mic cu vin alb şi amestecaţi până când se evaporă. Apoi turnaţi încet supa, lingură cu lingură. Amestecaţi încontinuu, până când lichidul este absorbit, apoi mai adăugaţi. Aveţi grijă, pentru că orezul trebuie să fie umed şi catifelat, nu uscat. Când orezul începe să se înmoaie (de obicei durează aproape un sfert de oră, dar cel mai bine este să verificaţi, ca să fiţi sigur), adăugaţi supă în cantităţi mici şi gustaţi din când în când, până când felul de mâncare vă este pe plac. Apoi adăugaţi untul cubuleţe şi brânza rasă şi amestecaţi delicat, până când risotto-ul este dens şi cremos. Condimentaţi, apoi serviţi-l imediat.
