13.5 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialPiţurcă n-ar zice "nu" unei oferte

Piţurcă n-ar zice „nu” unei oferte

Victor Piţurcă şi Gigi Becali s-au întâlnit la o cafea, iar la finalul discuţiilor tehnicianul a declarat că „este posibil orice din vară”, precizând totodată că nu a discutat nimic despre Steaua. „Se va afla la momentul potrivit. Deocamdată nu se poate vorbi nimic de Steaua”, a declarat Piţurcă la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu Becali la reşedinţa acestuia din Aleea Alexandru.

Nici Gigi Becali nu a vrut să ofere amănunte despre posibilitatea ca fostul selecţioner să redevină antrenorul formaţiei Steaua. „Piţurcă este prietenul meu, a venit să bea o cafea, Steaua are antrenor. Nu vorbim pentru că Steaua are antrenor. Nu se ştie dacă pleacă Stoichiţă de la Steaua. Dacă ia titlul, nu pleacă. Când vorbesc nu e bine, de acum nu mai vorbesc”, a spus Becali. Întrebat dacă îi va invita şi pe alţi potenţiali antrenori ai Stelei la o cafea, Becali a răspuns: „Depinde, pentru că sunt unii oameni, dacă bei cafeaua cu ei, şi mai bei încă o cafea cu alţii, nu mai vin la a doua. Sunt unii foarte orgolioşi”. Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, promite că din sezonul următor nu va mai avea treabă cu fotbalul, antrenorul urmând să răspundă de trans­ferurile de jucători, precum şi de rezultatele echipei.

„Mai fac eu transferuri? De acum cine vine antrenor răspunde, nu mă interesează. Eşti plătit în funcţie de rezultate, iei campionatul, un milion primă. Nu iei, nu iei primă. Tu faci transferuri, tu faci tot. În afară de salariu, dacă nu faci performanţă, asta e. Gata, eu nu mai fac nimic, cravata la gât, pac batista la piept, la meci şi cu asta, basta.
Aşa frumos şi vin la meci, nu mai am treabă cu fotbalul. Salariul va fi normal de 250-300.000 maxim şi prima de campionat un milion şi nu mă mai intereseză”, a spus finanţatorul, care a declarat, luni, că se gândeşte la patru tehnicieni pentru funcţia de antrenor al echipei roş-albastre din sezonul viitor. „Am gânduri despre mai mulţi. Singurul cu care am vorbit e Badea, dar tot ca un gând. Omul a zis că vorbim în vară. Piţurcă, Badea, Rednic, Hagi, ăştia sunt oamenii”, a spus Gigi Becali. 

Speculaţii cu Vamă

În ceea ce priveşte postul de preşedinte, Becali a menţionat că actualul conducător al FC Braşov, Dinu Gheorghe, a pus condiţia să fie numărul 1 în club pentru a accepta să vină la Steaua. „Ce condiţii să pună Dinu Gheorghe? Să fie numărul 1 în club… numărul doi adică. Argăseală nu se poate să plece”, a spus Gigi Becali, care a dezminţit că Dinu Gheorghe ar condiţiona venirea sa la Steaua de numirea lui Gheorghe Hagi ca antrenor.

Bogdan Costea
Bogdan Costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă