14.6 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSpecialGheorghe Piperea a demisionat din postul de consultant onorific al premierului

Gheorghe Piperea a demisionat din postul de consultant onorific al premierului

Avocatul Gheorghe Piperea şi-a anunţat, luni seara, demisia din funcţia de consilier onorific al primului-ministru, demisia sa survenind la câteva ore după un atac dur la adresa preşedintelui PSD, Liviu Dragnea. 

”Am decis să îmi înaintez demisia din funcţia de consilier onorific al premierului, care a fost de acord. Motivul este că nu vreau să acaparez atenţia publică şi să deviez, chiar şi pentru câteva ore, programul administraţiei. Mai importante şi urgente sunt Codul Fiscal şi dezbaterea relativă la legile justiţiei. Plus condiţiile economice setate în laboratoarele financiar-bancare, condiţii care se anunţă a fi aspre în 2018”, a scris, pe Facebook, Gheorghe Piperea.

Acesta a precizat că decizia demisiei îi aparţine nefiindu-i solicitată. ”Precizez că nu premierul şi nici vreun membru al partidelor de la guvernare mi-au cerut demisia. Iniţiativa mi-a aparţinut. Cine şi-a imaginat ca sunt manipulabil, s-a înşelat. Rămân acelaşi”, a conchis Piperea.

Anunțul demisiei lui Gheorghe Piperea din calitatea de consilier onorific al premierului Tudose vine după ce, luni după-amiază, avocatul a scris pe Facebook că președintele PSD, Liviu Dragnea, ar trebui să demisioneze pentru a-și putea proba nevinovăția.

Cele mai citite

Creștere robustăa comerțului cu amănuntul în 2024: consumul de produse nealimentare, motorul principal

Principalul factor al acestui avans a fost consumul de produse nealimentare, care a înregistrat un salt de 14,7% față de anul anterior. Vânzările de produse...

Două românce vor fi în turul doi la Australian Open 2025, potrivit specialiștilor!

România va fi reprezentată de cinci jucătoare la Australian Open 2025, dar doar două dintre ele sunt favorite să ajungă în turul secund. Conform...

Lionel Messi și Luis Suarez deschid ușa pentru Neymar la Inter Miami! „Știm cine este și ce poate”

Neymar, fostul coechipier al lui Lionel Messi și Luis Suarez la Barcelona, își exprimă dorința de a reface celebrul trio MSN, iar cei doi...
Ultima oră
Pe aceeași temă