23.9 C
București
sâmbătă, 29 iunie 2024
AcasăSpecialPfizer România are un nou country manager

Pfizer România are un nou country manager

Reprezentanţa din România a producătorului farmaceutic american Pfizer are un nou country manager, în persoana lui Nolan Townsend, care l-a înlocuit pe Gregory S. Reeder, numit marketing head Europe Vaccines în cadrul aceleiași companii, informează Mediafax.

Anterior acestei numiri, Nolan a deţinut poziţia de country manager Pfizer în Ucraina. În timpul mandatului său în Ucraina, Nolan Townsend a deţinut funcţia de preşedinte al Comitetului pe Probleme de Sănătate din cadrul Camerei de Comerţ Americane din Ucraina şi cea de preşedinte al Asociaţiei de Cercetare şi Dezvoltare a Producătorilor din Domeniul Farmaceutic.

Nolan Townsend şi-a început cariera în cadrul Pfizer în anul 2003, iar anterior a lucrat în domeniul investiţiilor bancare în cadrul Lehman Brothers din New York, specializându-se în domeniul M&A şi al finanţării companiilor din domeniul farmaceutic.

Potrivit datelor Cegedim, Pfizer ocupă locul 5 pe piaţa famaceutică din România cu o cotă de 5,1% şi vânzări de 604,4 milioane lei (circa 137 milioane euro) anul trecut.

Cele mai citite

Congres USR: Partidul își alege astăzi un nou Birou Național și candidatul la alegerile prezidențiale

USR îşi alege astăzi noua conducere a partidului, dar şi candidatul la prezidenţiale. Delegații USR se reunesc, la București, pentru Congersul partidului unde își vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă