Respingerea de catre Iran a rezolutiei Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA), care ii cere stoparea productiei de combustibil nuclear, reflecta inasprirea pozitiei Teheranului in ce priveste programul sau nuclear. Anuntandu-si vineri decizia, Teheranul a aratat ca aceasta este ireversibila. In argumentatia prezentata la AIEA, Iranul a expus motivele sale de a sfida Occidentul, lasand sa se subinteleaga si motivele pentru care va fi dificil sa fie impiedicat sa mearga inainte si sa fie chemat in fata Consiliului de Securitate, asa cum cer UE si SUA. Bazandu-se pe aceste realitati, in momentul in care conservatorii au preluat toate parghiile puterii prin venirea in fruntea statului a lui Mahomed Mahmoud Ahmadinejad, Iranul a inasprit considerabil tonul.
Misiunile diplomatice au ramas inmarmurite in fata termenilor raspunsului iranian la oferta europeana de colaborare in schimbul renuntarii la imbogatirea uraniului. Pentru ca Iranul a cerut nici mai mult, nici mai putin decat sa-i fie prezentate scuze pentru aceste propuneri „insultatoare pentru poporul iranian”. Mai mult, in acest raspuns Iranul a acuzat puterile nucleare militare ca doresc sa impuna un „monopol” industriei atomice. La AIEA Iranul a primit sustinerea nealiniatilor, tari ca Africa de Sud, Argentina si Brazilia exprimandu-si nelinistea fata de un precedent daca Iranul ar fi impiedicat sa produca combustibil nuclear. Iar la Teheran durii regimului cer efectiv o dezangajare a tarii din Tratatul de neproliferare, diplomatii occidentali avertizand ca in o astfel de situatie Iranul ar fi imposibil de controlat.
Ca atare, occidentalii privilegiaza inca negocierile, mai ales ca Beijingul se opune aducerii dosarului iranian in Consiliul de Securitate. Motivul Chinei este foarte simplu, pastrarea relatiilor conomice cu Teheranul, in special in vederea aprovizionarii sale cu petrol. Ea insasi putere nucleara si membru permanent in Consiliul de Securitate, China a anuntat zilele trecute ca nu doreste sa vada criza iraniana adusa la acest nivel, apreciind ca raspunsul se afla la Viena, acolo unde este sediul AIEA. Reticenta Beijingului nu surprinde pe nimeni. Chestiune de principiu, arata analistii, China dorind cu orice pret sa evite ca ONU sa-si bage intr-o zi nasul in propriile sale afaceri.
Dar in dosarul iranian intervine si o alta problema, deloc minora – aurul negru. Dupa ce a negociat in 1997 un contract cu regimul irakian al lui Saddam Hussein, China a esuat in planurile sale din cauza sanctiunilor ONU. Iranul a devenit, ca urmare, tinta prioritara a companiilor petroliere chineze. Uriasele nevoi energetice ale Chinei au obligat-o sa se intoarca spre petrolul si gazele iraniene si este de inteles ca nu va accepta niciodata ca dosarul iranian sa faca obiectul analizei in Consiliul de Securitate.
Cu alte cuvinte, razboiul din Irak a dat nastere unei puternice aliante intre Iran si China, ceea ce explica si intransigenta Teheranului fata de cererile comunitatii internationale.
