Aplicațiile mobile pot fi foarte utile pentru a organiza o petrecere de succes. Aplicații precum Zonga, Disco Light și Mixology pot asigura muzica, atmosfera și distracția la o petrecere alături de prieteni.
Muzica este foarte importantă la o petrecere. Pentru a satisface preferințele muzicale ale participanților, aplicația Zonga pune la dispoziția utilizatorilor peste 20 milioane de melodii din diverse genuri muzicale. Unul dintre avantajele acestei aplicații este faptul că melodiile pot fi descărcate pentru a fi ascultate chiar și atunci când smartphone-ul nu este conectat la Internet.
„O aplicație similară este și Deezer, care oferă în plus recomandări personalizate, pe baza obiceiurilor de ascultare. Iar pentru momentele în care distracția este în toi, aplicația Speaker Booster poate crește volumul dispozitivului cu 15% – 30%”, spune Ioana Trifu – ThePhoneGeeks.
În cazul în care cei prezenți vor să își demonstreze talentul muzical, aplicația Karaoke Sing & Record pune la dispoziție o colecție impresionantă de melodii și permite înregistrarea performanțelor proprii și postarea acestora pe rețelele de socializare.
Jocuri de lumini
„Pentru crearea atmosferei, muzica de calitate trebuie însoțită de jocuri de lumini, iar acest lucru este posibil tot cu ajutorul telefonului mobil. Astfel, aplicația Super Bright Light Party folosește LED-ul camerei foto, accelerometrul și microfonul dispozitivului pentru a realiza un mix de efecte bazate pe sunet și mișcare”, adaugă Ioana Trifu .
O altă aplicație populară este Disco Light, care oferă 6 jocuri de lumini prin care se poate schimba atmosfera petrecerii, acestea putând fi utilizate apoi și ca notificări luminoase la primirea de apeluri sau SMS-uri.
Cocktail-uri colorate
Pentru a vă impresiona prietenii cu abilitățile de preparare a cocktail-urilor, aplicații precum Cocktail Flow și Mixology pun la dispoziție peste 8.000 de rețete, categorizate în funcție de tipul evenimentului, băutura de bază folosită sau chiar culoarea cocktail-ului. Iar pentru a face lucrurile și mai interesante, aplicația 101 Drinking Games oferă idei de jocuri prin care cocktail-urile preparate să fie consumate într-un mod inedit.
De asemenea, clasicul joc „Adevăr sau provocare” poate deveni și mai distractiv prin utilizarea aplicației Lie Detector Party Game, care simulează analiza tensiunii, temperaturii corpului și ritmului cardiac, semnalând corespunzător minciunile. Desigur, acesta este doar un joc prin care participanții pot fi păcăliți să spună adevărul.
Accesorii pentru protejarea telefonului
Pentru a proteja telefoanele și gadget-urile utilizate în timpul petrecerii, husele și suporturile pentru telefon și tabletă nu trebuie să lipsească. De asemenea, pentru a cauta mai ușor piesele din playlist, dar și pentru a evita zgârierea ecranului, specialiștii EuroGsm recomandă utilizarea tastaturilor.
Nu în ultimul rând, echipa ThePhoneGeeks recomandă utilizarea acumulatorilor externi, pentru a prelungi durata bateriei device-urilor utilizate.