Un avion Antonov An-22 al Ministerului rus al Apărării s-a prăbuşit în noaptea de marţi spre miercuri în regiunea Tula, la sud de Moscova, provocând moartea a 11 persoane, a declarat o sursă din forţele de ordine citată de agenţia rusă Interfax, relatează AFP, potrivit Mediafax.
„Potrivit datelor preliminare, existau 11 persoane la bordul avionului, toate au murit”, a precizat această sursă.
Agenţia RIA Novosti, care citează de asemenea o sursă din cadrul forţelor de ordine, a menţionat existenţa în avion a 12 pasageri, care au murit în accident.
Avionul efectua o cursă între oraşele ruseşti Voronej şi Tver, când a dispărut de pe radare, a precizat RIA Novosti, adăugând că deocamdată cauzele accidentului erau încă necunoscute.
„Potrivit armatei, avionul a dispărut de pe ecranele radar şi comunicaţia a fost întreruptă. Ceea ce s-a întâmplat în realitate rămâne să fie stabilit. Poate că avionul a fost nevoit să efectueze o aterizare forţată”, a declarat viceguvernatorul regiunii Tula, Aleksandr Evteev, pentru RIA Novosti.
Accidentele în care sunt implicate avioane militare sunt relativ frecvente în Rusia. În septembrie, un avion de vânătoare Su-27 s-a prăbuşit în cursul unui zbor de antrenament în Extremul Orient, cei doi piloţi reuşind să se catapulteze.
An-22 este un avion cargo care era foarte răspândit în epoca sovietică.