5.6 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialPeste 500 miliarde de lei ingropate in economia constanteana

Peste 500 miliarde de lei ingropate in economia constanteana

Parlamentul si Executivul coc de mai multe luni o noua lege a privatizarii ce ar trebui sa aduca un nou suflu procesului de vanzare a intreprinderilor statului.

Deosebit de important pentru judetul nostru, noul act normativ se vrea a fi ultima descoperire in domeniu, respectiv cea mai completa lege din cate au fost vreodata. Din punct de vedere teoretic chiar asa este, insa cei care au elaborat-o nu au reusit sa rezolve marea problema a privatizarii in Romania, si anume jocurile de culise.
Cele 5 principii ale legii privatizarii sunt transparenta, vanzarea la pretul de piata, asigurarea egalitatii intre cumparatori, restructurarea anterioara scoaterii la licitatie si instituirea administrarii speciale in perioada vanzarii. Ei bine, nici cel mai tare specialist in privatizare nu poate asigura respectarea tuturor celor 5 elemente din simplul motiv ca politicul controleaza in proportie de 100% institutiile statului.
S-a vazut foarte clar, inca din primele zile de guvernare ale Aliantei, ca democratii si liberalii nu vor face altceva decat sa-si umple buzunarele, la fel cum au facut si predecesorii lor. Prin urmare legea a devenit, chiar inainte de a fi aprobata, inutila.

AVAS, „eroul” principal in telenovela licitatiilor

Ca orice lege romaneasca, facuta cu picioarele, actul normativ care reglementeaza privatizarea beneficiaza de norme metodologice sublime, dar care lipsesc cu desavarsire. Si cum aproape de fiecare data atunci cand intr-o lege scrie ca este alba iar normele aparute ulterior zic ca-i neagra, sunt sanse mari ca din ditamai legea sa se aleaga praful.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului are un rol important in elaborarea normelor de aplicare si deci joaca pe degete privatizarea. Cat despre judetul Constanta, campion absolut la privatizari nereusite si scandaluri, ce sa mai vorbim. Aproape toate – daca nu chiar toate – marile intreprinderi scose la vanzare s-au lasat cu conflicte.

Cateva sute de miliarde il asteapta pe Fat-Frumos

Dar acum cel mai important este ca statul sa reuseasca sa scape de „gaurile negre”. Vreo 100 de foste IAS, cateva zeci de fabrici din industria lemnului si un santier naval. Cam asta mai are de vandut judetul nostru. Din pacate, oferta este bogata, cumparatori insa nu prea sunt. Valoarea totala a activelor ce se doresc a fi privatizate este impresionanta. Undeva peste 500 miliarde de lei, cu mentiunea ca banii sunt in mare parte doar pe hartie, pentru ca activele nu mai au de mult valoarea lor de inventar. Nimeni nu e intr-atat de fraier sa arunce cu banii pe hale, utilaje si creante bancare. Administrarea speciala pe care statul vrea sa o instituie in cazul privatizarilor nu fac altceva decat sa scoata la suprafata starea de faliment a 90% dintre societatile scoase le vanzare. Cat despre transparenta si egalitatea dintre ofertanti, au grija liderii Aliantei, majoritatea afaceristi sadea, sa inabuse din fasa orice investitor care ar ravni la ciolanul economiei locale. Asa ca ditamai proiectul de lege de 50 de pagini scrise marunt poate sa stea mult si bine in sertarele guvernantilor, pentru ca oricum nu va aduce nimic nou. Vor avea parte de inca o lege inutila.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă