Peste 4.000 de români stau la coadă la Consulatul de la Munchen şi protestează faţă de măsurile organizatorice luate de autorităţile române, reclamând și faptul că doi reprezentanţi ai partidelor politice de la biroul secţiei de votare nu s-au prezentat, informează Mediafax.
"Peste 4.000 de oameni protestează la Consulatul României de la Munchen, întrucât sunt teribil de supăraţi şi nemulţumiţi de modul de organizare din partea Ministerului de Externe şi Guvernului şi cer demisia lui Ponta", a declarat, Mihai Rusu, membru al diasporei române din Germania.
El a spus că mulţi dintre cei care așteaptă la coadă au venit de la distanţe de peste 300 de kilometri pentru a vota întrucât secţia de votare de la Munchen este singura din întreaga Bavarie.
Mihai Rusu a venit la vot, împreună cu mai mulți prieteni, încă de la deschiderea urnelor, iar până la ora transmiterii acestei ştiri el și cei din grupul său nu reușiseră să voteze.
Rusu estimează că va mai trebui să aştepte alte două ore pentru a putea vota.
"Demisia, demisia Ponta!", "Noi de aici nu plecăm până nu votăm!", strigă oamenii la coadă.
Până la ora locală 13.00 (14.00, ora României), din cei 4.000 de oameni care stau la coadă reuşiseră să voteze 1.355.
Mihai Rusu consideră că situaţia de la Munchen şi de la alte secţii din diaspora reprezintă "o gravă încălcare a dreptului de vot”
Surse oficiale au precizat pentru MEDIAFAX că doi reprezentanţi ai partidelor politice de la biroul secţiei de votare de la Consulatul de la Munchen nu s-au prezentat. La această secție au fost amplasate şapte cabine de vot şi au fost trimise șapte ştampile.
Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a făcut, sâmbată, o vizită de lucru la Munchen, pentru evaluarea modului în care sunt aplicate măsurile vizând fluidizarea procesului de votare în turul al doilea, el având întrevederi cu ambasadorul României în Germania, Lazăre Comănescu, şi cu consulii generali ai României de la Munchen și Bonn, precum și cu parlamentarul federal Bernd Fabritius, președinte al Uniunii Sașilor Transilvăneni din Germania.
Meleșcanu susținea că MAE "a luat toate măsurile care ţin de competenţele sale legale pentru asigurarea unor condiţii bune pentru exercitarea dreptului de vot în străinătate de către cetăţenii români la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale".