11 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSpecialPeste 2,3 tone de carne de pui cu salmonella, retrase în Prahova

Peste 2,3 tone de carne de pui cu salmonella, retrase în Prahova

Peste 2.3 tone de carne de pui congelată, din trei loturi provenind de la Avicola Călăraşi, au fost retrase de la comercializare în Prahova, iar reprezentanţii DSVSA spun că în urma analizelor în două dintre loturile de carne a fost depistată o „tulpină bacteriană”.

Potrivit directorului Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Prahova, Mihai Terecoasă, în urma analizelor de laborator făcute de reprezentanţii DSVSA s-a stabilit că toate cele trei loturi „corespund din punct de vedere fizico-chimic”, însă din punct de vedere microbiologic la două dintre cele trei loturi a fost descoperită o tulpină bacteriană, transmite Mediafax.

Citeşte şi: Carne cu salmonella, retrasă din magazinele din Suceava

„Până la această dată, din lotul de 2.334 de kilograme de carne de pasăre congelată care a fost retrasă de la comercializare şi care este reţinută oficial la operatorul respectiv au fost recoltate trei probe de pui din trei loturi diferite pentru examen de laborator fizico-chimic şi microbiologic.Până la această dată avem rezultatele fizico-chimice şi corespund toate cele trei probe analizate, iar din punct de vedere microbiologic un lot corespunde, iar la două loturi a fost izolată o tulpină bacteriană care fi trimisă astăzi la laboratorul naţional de referinţă pentru identificare şi confirmare”, a declarat, miercuri, şeful DSVSA Prahova.

Mihai Terecoasă a precizat că nu se poate spune cu exactitate dacă este vorba despre salmonella până când nu vor fi gata analizele care vor fi făcute în laboratorul naţional de referinţă.

Citeşte şi: SALMONELA: Încă TREI TONE de carne de pasăre de la de Avicola Călăraşi, retrase din magazine

Peste 13.5 tone de carne de pasăre au fost retrase în Bucureşti şi Braşov, cu ocazia verificărilor vizând lanţul de supermarket-uri Selgros, până în prezent nefiind depistate loturi infestate cu salmonella periculoasă pentru om, spuneau reprezentanţii ANSVSA.

De asemenea, a fost pusă sub sechestru o cantitate de patru tone de carne de pui provenită de la Avicola Călăraşi şi retrasă dintr-un supermarket din Cluj-Napoca, în timp ce la Suceava au fost puse sub sechestru 3,6 tone de carne de pui provenită de la Avicola Călăraşi.

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Vladimir Mănăstireanu, declara că instituţia pe care o conduce s-a autosesizat în urma informaţiilor privind livrarea de carne de pui alterată de către Avicola Călăraşi, la „un lanţ de supermarket-uri”, destinatar fiind Selgros, conform informaţiilor anchetatorilor din dosarul evaziunii de peste 50 de milioane de euro.

Citeşte şi: Niculae Bădălau, audiat la DNA în scandalul cărnii

Mănăstireanu spunea că au fost începute verificări în toată ţara în lanţul de supermarket-uri şi că managementul acestuia a decis să retragă de la vânzare toate loturile provenind de la Avicola Călăraşi.

Vladimir Mănăstireanu a mai spus, referitor la Avicola Călăraşi, că atât abatorul, cât şi ferma societăţii sunt „în lichidare”.

Compania Selgros a informat, în acelaşi context, că în septembrie a refuzat în mai multe magazine livrări de la furnizorul Avicola Călăraşi din cauza aspectului şi a calităţii necorespunzătoare.

Administratorul Avicola Călăraşi, Orlando Daher, cercetat în dosarul evaziunii de peste 50 de milioane euro, susţine că suspiciunea de salmonella din septembrie nu s-a confirmat, carnea fiind atunci „pusă în consum”, şi a adăugat că situaţia creată acum „provoacă pierderi care vor duce la faliment”.

Cele mai citite

Pamela Anderson, probleme cu Tommy Lee. Comunicarea dintre ei s-a deteriorat

Pamela Anderson a dezvăluit recent că relația ei cu fostul soț, Tommy Lee, nu este în cel mai bun punct, recunoscând că trec printr-o...

Bivoli albi, în gospodăria Palatului Brukenthal Avrig

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, baronul Samuel von Brukenthal, guvernator al Transilvaniei și pasionat de științele naturii, a adus în gospodăria Reședinței de Vară...

Monica Gabor a devenit mamă pentru a două oară, alături de Mr. Pink!

Monica Gabor a devenit mamă pentru a doua oară, un eveniment care a avut loc în mare discreție în urmă cu aproximativ jumătate de...
Ultima oră
Pe aceeași temă