-1 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSpecialPesedistii rosii

Pesedistii rosii

Culoarea albastru nu mai este dorita de conducerea PSD. Nu mai cadreaza cu aspiratiile partidului infrant la alegerile generale trecute. Circula parerea ca albastrul nu a purtat noroc pesedistilor nici in campania electorala precedenta si nici dupa iesirea de la guvernare. Ce dovada mai convingatoare ar putea exista decat brambureala din interiorul partidului, care parca nu se mai sfarseste? Mircea Geoana vrea sa reformeze PSD incepand cu schimbarea culorii albastru in rosu, fapt ce ne trimite la steagul partidului comunist. Totusi, ca sa nu spuna lumea ca avem de-a face cu intoarcere la o traditie suta la suta bolsevica, liderii fostului partid de guvernamant au renuntat la sigla secera si ciocanul, preferand sa pastreze totusi cei trei trandafiri ca semn distinct al PSD. De ieri, pesedistii poarta tricouri si esarfe rosii la toate manifestarile oficiale. Poate si cravate de pionier la gat, de ce nu? Generatia 2008, careia liderul Geoana ii prevede un viitor de aur, are de ce sa fie mandra. Liderii actuali raman, iata, consecventi unor idealuri marete, care nu pot fi uitate nici dupa 16 ani. Elanul lui Geoana nu este privit insa cu ochi buni de vechea garda. Faptul ca se incearca promovarea unor tineri este considerat un risc prea mare pentru PSD. Unii spun ca seful partidului duce lipsa de sustinere politica, drept pentru care se refugiaza in randul politicienilor mai tineri, carora le promite functii la nivel local si central daca alegerile vor fi castigate in 2008 de PSD. Este probabil sa asistam la o inflamare a greilor din partid, care se vad marginalizati dupa ce au contribuit in cateva randuri la castigarea puterii. Imaginati-va cum s-au simtit cei anchetati de procurori cand Mircea Geoana facea trimitere ieri la oamenii curati din partid, care trebuie sustinuti si incurajati pentru ca PSD sa redevina ce a fost odata. Pe undeva, un astfel de apel seamana a disperare. Actualul lider nu stie cum sa mai scoata partidul din necaz, avand la orizont si pericolul numit Polul Social. Simte securea deasupra capului mai mult ca niciodata. La cine sa mai apeleze? Pe cine sa se mai sprijine? Pe Nastase sau pe Iliescu? Nu. Doar pe Vanghelie? Poate. Si ca sa o spun pe-aia dreapta, planul cu generatia 2008 este mort din fasa. Nici Mircea Geoana nu este convins de reusita lui, daramite tinerii pesedisti care fac tusa la PSD cam de multisor.

Eliade Balan
Eliade Balan
Eliade Balan, redactor-sef adjunct coordonator
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă