Cea mai buna aparare este atacul. Strategia este cunoscuta la nivelul conducerii nationale a PSD, care nu are de gand sa stea cu mainile in san atat timp cat puterea vrea sa dinamiteze scaunele pe care stau membrii de partid. Sambata, la Constanta, Mircea Geoana, presedintele la nivel national, si Adrian Nastase, presedintele executiv, s-au intalnit cu cei 19 presedinti de consilii judetene din tara, membri ai PSD, care ar putea fi inlocuiti daca modificarile la Legea 215, privind administratia locala, ar fi adoptate. Mircea Geoana a spus ca se doreste „decapitarea” social-democratilor cu functii in administratia la nivel central si din teritoriu. Prin vocea liderului national, social-democratii si-au manifestat disponibilitatea pentru reforma in administratie, dar sustin punctul de vedere exprimat de membrii Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene din Romania, potrivit carora reforma nu trebuie sa imbrace haina politica. „Cred ca incercarea actualei puteri este un lucru daunator, care afecteaza echilibrul politic si nevoia de depolitizare a administratiei publice locale. Romania nu are nevoie de instaurarea unei dictaturi portocalii in fiecare judet numai pentru ca actuala putere doreste acest lucru”, a declarat Mircea Geoana. Presedintele PSD a facut publica disponibilitatea partidului de a colabora „constructiv” cu puterea pe baza unui „pact pro-european”.
Voalat, Mircea Geoana a somat coalitia sa inceteze atacurile indreptate spre presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si conducatori ai administratiilor judetelor. „Daca aceasta oferta constructiva, rationala, europeana va fi nesocotita si actuala putere va fi obsedata de eliminarea PSD din administratia locala (…), in clipa respectiva PSD va fi chemat, obligat, sub decizia partidului, sa se lupte cu toate mijloacele democratice pe care le are la dispozitie pentru a apara democratia in aceasta tara si pentru a putea sa reziste unui impact antidemocratic si anticonstitutional”, a declarat Geoana. La randul sau, Adrian Nastase a declarat ca reforma in administratie este necesara si trebuie continuata. Reforma ar putea fi subiect de „negociere” intre putere si opozitie, dar numai in cazul in care nu va fi vorba de impunerea culorii portocalii atat la nivel central, cat si la cel judetean. Reprezentantii PSD au fost de acord ca nu trebuie sa existe „dragoste” intre adversarii politici, la fel cum au fost de acord si cu faptul ca, in cazul in care „hartuirea” va fi indreptata spre membrii de partid, social-democratii vor fi obligati „sa iasa la lupta”. Liderii PSD, desi nu au precizat care vor fi metodele pe care le vor adopta pentru a se apara, sunt decisi sa reziste pe baricada si sa nu se lase calcati pe bombeu de putere, care vor sa-i elimine de pe pozitiile pe care le-au ocupat prin vointa cetatenilor.