8.9 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialPescar american, salvat după ce a plutit în derivă 66 de zile

Pescar american, salvat după ce a plutit în derivă 66 de zile

Un bărbat din Statele Unite a fost salvat după ce a plutit în derivă 66 de zile, într-o barcă de pescuit, în nordul Oceanului Atlantic, informează Mediafax.

„Mă simt bine acum”, a declarat Louis Jordan de la bordul navei-cargo care l-a salvat.

Louis Jordan, în vârstă de 37 de ani, a plecat la pescuit în ianuarie, cu o barcă de şapte metri, în largul statului american Carolina de Nord.

De atunci, timp de 66 de zile, nimeni nu a mai avut nicio veste de la el şi se credea că murise.

Însă, joi după-amiază, marinari ai navei germane Houston Express au observat barca de pescuit la aproximativ 400 de kilometri în largul Statelor Unite, în Oceanul Atlantic.

Louis Jordan a fost găsit în viaţă în barca de pescuit care plutise peste două luni în derivă din cauza unei defecţiuni la motor.

Pescarul a explicat că a consumat peşte crud şi a băut apă de ploaie.

Cele mai citite

Dan Șucu țintește un transfer important pentru Genoa! Ianis Hagi, în vizorul noului acționar majoritar

După ce a devenit principalul investitor al clubului Genoa din Serie A, Dan Șucu își propune să îl aducă pe Ianis Hagi în Italia,...

Pensia medie lunară a crescut cu 22% în T3, numărul pensionarilor scade ușor

Pensia medie lunară din România a ajuns în trimestrul al treilea al anului 2024 la 2.582 de lei, marcând o creștere de 22% comparativ...

Google avertizează utilizatorii Gmail despre un al doilea val de atacuri cibernetice ce vizează platforma

Google avertizează utilizatorii Gmail, care depășesc 2,5 miliarde la nivel global, despre un al doilea val de atacuri cibernetice ce vizează platforma. Gmail, val...
Ultima oră
Pe aceeași temă