8.9 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialPersonaje biblice, cămile și lecții de tras cu arcul pentru elevii din...

Personaje biblice, cămile și lecții de tras cu arcul pentru elevii din Capitală

Printre bicicliști, tineri și bătrâni care se plimbă, puteți găsi, între 7-17 aprilie, în Parcul Alexandru Ioan Cuza din Capitală, și oameni îmbăcați în costume specifice timpurilor biblice. Costumații, reuniți într-un ”Sat Biblic”, întruchipează tâmplari, țesătoare, fierari, pescari, brutari și olari din perioada Israelului Antic.

”Satul Biblic”, proiect organizat de mai multe asociații non-guvernamentale, se desfășoară în cadrul programului „Școala Altfel”, care le permite elevilor să aprofundeze, prin joacă și într-un mediu neconvențional, informații pe care le-au învățat la orele de curs.

Astfel, vizitatorii au ocazia să participe la evenimente și ateliere cu tematică biblică, precum cursuri de caligrafie ebraică și grecească.

În primele trei zile de evenimente, „Satul Biblic” a atras peste 10.000 de vizitatori, iar prin intermediul programului ”Școala Altfel”, elevi din mai multe orașe au participat la ateliere și programe artistice.
 
Satul Biblic – de la pâine coaptă „ca la bunica-n vatră”, la lecții de tras cu arcul

În ”Satul Biblic”  din Parcul Alexandru Ioan Cuza, vizitatorii pot participa la cursuri de caligrafie ebraică și grecească, pot vizita un mini-muzeu al obiectelor vechi (menora, șofar, pergament, papirus, instrumente antice de scris), pot mânca azimă, precum și alte preparate tradiționale. În plus, copiii pot să vadă și animale des amintite în istorisirile biblice, precum cămile, oi, capre, măgari, cai, dar și diferite specii de păsări.

De asemenea, în cadrul ”Satului Biblic” au fost construite o sinagogă și o garnizoană romană, care este străjuită de doi tineri costumați în soldați ai Imperiului Roman.

Potrivit organizatorilor, cele mai vizitate locuri din ”Satul Biblic” au fost grădina zoologică, atelierul de olărit, respectiv cel de bătut monezi vechi, precum și zona de pe malul lacului, acolo unde cei mici au învățat despre bărcile de lemn și au făcut noduri pescărești.

În cadrul ”Satului Biblic” nu doar copiii participă la ateliere tematice. Pe lista evenimentelor au fost anunțate și concerte, dar și dezbateri pe teme istorice și interculturale.

Programul integral al evenimentelor poate fi consultat pe pagina oficială de Internet a evenimentului ”Satul Biblic”.

Proiectul ”Satul Biblic” este organizat de Asociația Studențească AMiCUS și Asociaţia „Exploratori pentru viitor” și este inclus pe lista de activități extrașcolare desfășurate în cadrul proiectului “Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun”.

Fondurile pentru realizarea evenimentelor din cadrul ”Satul Biblic” provin din sponsorizări, iar valoarea totală a investiției a atins aproximativ 50.000 de euro, potrivit coordonatorului acestui proiect, Mihai Brașov. De asemenea, la realizarea evenimentelor participă peste 1.200 de voluntari.

Deși aceasta este prima ediție a proiectului, organizatorii vor să extindă ”Satul Biblic”  și în alte orașe din țară.

Cele mai citite

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...

Nati Meir va fi adus în România. Fostul deputat a fost localizat în Insula Rodos

Nati Meir, fost deputat și condamnat la 11 ani de închisoare pentru infracțiuni precum înșelăciune, trafic de influență și luare de mită, a fost...

Soldații ucraineni ar putea fi instruiți de trupe ale Marii Britanii

Marea Britanie ar putea trimite trupe în Ucraina pentru a instrui soldaţii ucraineni, anunţă secretarul britanic al apărării, potrivit The Guardian. John Healey, care a...
Ultima oră
Pe aceeași temă