Ceea ce era de asteptat sa se intample s-a intamplat. Motiunea a picat, Mircea Geoana si PSD se afla intr-o pozitie slabita si la fel PD si Traian Basescu, in vreme ce guvernul PNL-UDMR pare consolidat. Dar nu consecintele esecului motiunii asupra vietii politice romanesti si a protagonistilor ei ne intereseaza aici, ci instaurarea unei practici politice ingrijoratoare: guvernarea ad-hoc. De la destramarea majoritatii guvernamentale, am avut parte de o serie de aliante si decizii ad-hoc, cu alte cuvinte destinate satisfacerii unor interese de grup si de moment.
Am avut, mai intai, episodul suspendarii presedintelui, insotit de formarea coalitiei ad-hoc PSD-PNL-UDMR-PRM, care au reusit sa schimbe tot ad-hoc Legea referendumului. Tot cu ajutorul unei aliante ad-hoc (aceeasi de mai sus minus PRM) a fost investit Guvernul Tariceanu II. Printr-o alianta ad-hoc – PSD-PD-PLD – s-a incercat miercuri doborarea acestui guvern si printr-o alta alianta ad-hoc – PNL-UDMR-PRM-PSD aripa Iliescu – acest lucru a fost impiedicat. Granitele ideologice s-au sters, principiile moral-politice au fost abandonate pentru castiguri tactice "aici si acum". La acest tip de politica se adauga traditia postdecembrista a reglementarilor ad-hoc cu destinatie economica. Cele mai bune probe ale coruptiei sunt ordonantele de urgenta, hotararile de guvern si legile adoptate in beneficiul amicilor politici si de afaceri, asa-zisul "furt cu legea in mana" de care legislatia romaneasca este plina.
Singura sansa pentru ca acest guvern minoritar sa treaca legea bugetului este sa realizeze nenumarate asemenea majoritati ad-hoc pe diverse prevederi bugetare si sa foloseasca un partid impotriva altuia in functie de problemele care se vor ivi. Absenta unei majoritati parlamentare inseamna ca Guvernul trebuie sa faca serioase concesii opozitiei. In conditiile in care nu se mai stie cine este in opozitie si cine la putere, concesiile se vor transforma in compromisuri. Este inevitabil. Cred ca singurul lucru nenegociabil pentru guvernul actual este cota unica de 16%, in rest totul este pe masa. Va rezulta astfel un buget umflat pentru a satisface nevoile electorale ale partidelor importante, cu cheltuieli ridicole si un deficit probabil care va depasi constrangerile cerute de intrarea in zona euro. Dar, poate mai grav decat atat, nu se va mai putea vorbi de o "filozofie bugetara" coerenta care sa permita elaborarea unor strategii de dezvoltare serioase nici macar pe termen mediu.
Inconsistenta politica si legislativa si incoerenta bugetara produc haos nu numai in actul de guvernare, ci si in ansamblul guvernamantului. Domnia arbitrariului, a grupurilor de interese politico-economice, a clicilor de tot felul ameninta nu numai bunastarea natiunii, ci insusi sistemul democratic. In tot anul 2007 s-a deplans soarta parlamentarismului romanesc, amenintat, se pare, de "dictatorul de la Cotroceni". Parlamentul s-a dovedit el insusi mai mult decat capabil sa impuna tirania majoritatii si sa schimbe regulile din mers, iar tirania majoritatii nu este cu nimic mai putin rea decat dictatura personala.
Cred ca opusul dictaturii nu este parlamentarismul, ci constitutionalismul, existenta unui set de reguli relativ stabile care sa garanteze un cadru predictibil de manifestare a libertatilor individuale. Or, cei mai mari inamici ai libertatii sunt arbitrariul si reglementarea ad-hoc. Este limpede, cred, ca sistemul constitutional care a permis producerea anomaliilor actuale a esuat, iar schimbarea lui va trebui sa fie sarcina viitorului legislativ.
