Cand e vorba de comunismul romanesc unii prefera perfectul simplu. E ca si cand acest trecut ar fi fost pentru totdeauna depasit. E ca si cand in 1990, ori nu multa vreme dupa aceea, s-ar fi pus punct. Sigur, istoria nu este nici rastalmacita, nici negata, ci doar pusa intre paranteze. Caci, dupa cei ce sustin sfarsitul lamentabil si definitiv al comunismului de tip sovietic, istoria nu s-ar mai repeta. In aceasta logica putem afla de ce s-a intamplat ceva, dar nu vom obtine nimic care sa ne influenteze viitorul. si, pentru ca viitorul e deschis, nu trebuie sa mai zabovim in contemplarea dureroasa a trecutului. Nu e doar deprimant, ci si neproductiv. si totusi, de ce am uita? Ce am castiga daca am lasa trecutul recent nelamurit? Am fi mai liberi? Am fi mai egali? Am fi mai fericiti? Sau am fi doar inselati? Dar mai avem si cealalta perspectiva: cea a perfectului compus. Ii putem astfel opune trecutului incheiat un trecut care continua inca nedefinit si in prezent. Iar prezentul pregateste un viitor pe masura trecutului asumat.
Relativismul moral si politic care predomina in multe spirite este simptomul unei amnezii de tranzitie. Cum insa multi dintre cei mai tineri, copii ai timpurilor de dupa comunism, se lasa antrenati, fie din teribilism, fie dintr-un asa-zis pragmatism, in aceasta capcana a prezentului fara trecut, cauza acestei autentice derive morale se cere elucidata. Sa fie frica de istoria recenta semnul judecatii chibzuite sau al fugii de responsabilitate? Culpa colectiva nu s-a manifestat in timpul comunismului – cand unii au ales sa fie tortionari pe cand ceilalti nu au avut cum sa se sustraga calailor –, dar poate sa se manifeste astazi sub forma refuzului obstinat al evidentei. Daca fostii activisti au fost repede reconditionati pentru "democratie", "economie de piata" sau "stat de drept", trecutul nu influenteaza doar prezentul, ci pune temeliile unui viitor la fel de nedrept precum timpurile pe care unii le ignora.
Poate comunismul e de domeniul trecutului, dar fostii lui agenti s-au metamorfozat in prosperii profitori ai tranzitiei. Aici nu mai e vorba de judecatile de valoare, ci de fapte ce nu pot fi ocolite. Nu doar ca sistemul s-a reprodus metodic, dar mai nou isi si recupereaza exponentii. Imprastiati pe bancile Parlamentului, in salile de judecata sau la catedrele universitare, fostii activisti sau doar simpli colaboratori ai Securitatii isi fac in continuare "datoria". Acesti demni urmasi ai lui homo sovieticus au supravietuit caderii formale a regimului comunist si s-au adaptat capitalismului mai bine decat victimele lor. Doar cu democratia au avut unele dificultati, motiv pentru care au incercat sa o compromita. si atunci cand lucrurile incepeau sa evolueze, cand frica de necunoscut care generase candva nostalgia a disparut, facand loc procesului comunismului si restabilirii adevarului, a venit vremea perfectului simplu. Mult prea simplu.
