Directorul administrativ de la Universitatea de Medicină și Farmacie din București, Dan Pahoni, este suspectat de procurorii de la Secția de Urmărire Penală și Criminalistică din Parchetul ICCJ de luare de mită pentru contracte/plăți pe achiziții publice.
Sunt vizate și alte cinci persoane. Suspecții sunt urmăriți penal pentru abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals, luare și dare de mită.
Academicianul Ionel Sinescu, rectorul UMF Carol Davila și președintele Consiliului de Administrație, care aproba achizițiile publice, ne-a declarat: "Sunt în străinătate. Nu știu despre ce e vorba. Știu doar că anul trecut, după verificări, Curtea de Conturi nu a găsit nereguli. Achizițiile sunt propuse și aprobate în Consiliul de Administrație. Nu e vorba de achiziții pe sume mari. După aprobarea în Consiliu, de achiziții se ocupă efectiv cei de la administrativ".
Procurorii fac 31 de percheziții la UMF Carol Davila București și la firmele implicate.
Între probele procurorilor ar fi interceptări ambientale și telefonice. Din interceptările făcute în biroul directorului administrativ Dan Pahoni, ar rezulta că acesta ar fi condiționat încheierea contractelor sau efectuarea de plăți pe lucrări/livrări executate o anumită cotă din valoarea acestora.
Dan Pahoni a fost dus de mascați la biroul său, unde se fac percheziții. De asemenea, se fac percheziții și la domiciliul acestuia, ca și la domiciliile altor persoane suspecte.
Se fac percheziții și la sediile mai multor firme din București și din județele Giurgiu și Dâmbovița.
Potrivit unui comunicat al Parchetului "Din probele administrate în cauză a rezultat că persoane aflate la conducerea unei instituţii de învăţământ superior din Bucureşti au atribuit contracte de achiziţie publică, cu încălcarea cadrului legislativ care reglementează sistemul achiziţiilor publice, unor societăţi comerciale deţinute sau controlate de oameni de afaceri aflaţi în cercul lor relaţional".
Știre în curs de actualizare