Polițiștii desfășoară în dimineața zilei de marți 13 percheziții în județele Prahova şi Dâmboviţa, într-un caz de furt de animale, transmite Mediafax.
Percheziţiile sunt efectuate la locuinţele membrilor unei grupări infracţionale specializate în comiterea de furturi de animale care ar fi acţionat pe raza judeţului Prahova în perioada februarie – august.
Opt dintre ele au loc în judeţul Prahova, în comunele Berceni, Balta Doamnei, Bărcăneşti şi Rîfov, şi cinci în Dâmboviţa, în comunele Răcari, Corneşti, Gura Şuţii şi Tărtăşeşti.
Poliţiştii urmăresc depistarea bunurilor susceptibile a proveni din săvârşirea infracţiunilor, precum şi a 11 persoane bănuite, pentru a fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Prahova.
Prejudiciul creat prin activitatea infracţională este estimat la 30.000 de lei, mai scrie Mediafax.
Percheziţiile sunt făcute de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Dâmboviţa şi luptători ai serviciilor pentru acţiuni speciale din cadrul celor două inspectorate judeţene de poliţie.