In toata lumea iau amploare demonstratiile impotriva cresterii preturilor la alimente si combustibil. Saracii, dar chiar si cei din clasa de mijloc, asista practic la o stoarcere a veniturilor lor pe masura ce economia mondiala intra intr-o faza de incetinire. Politicienii vor sa dea un raspuns adecvat la ingrijorarea legitima a alegatorilor, dar nu stiu ce sa faca.
In SUA, atat Hillary Clinton, cat si John McCain au ales calea usoara si au sustinut suspendarea, cel putin pana in vara, a accizei pe benzina. Numai Barack Obama s-a mentinut ferm pe pozitie si a respins proiectul acestei masuri, care ar fi condus doar la o crestere a cererii pentru benzina, anuland astfel chiar efectul reducerii taxelor.
Dar, daca McCain si Clinton s-au inselat, ce ar trebui facut? Rugamintile celor care sufera nu pot fi ignorate. In SUA veniturile reale ale clasei de mijloc nu si-au revenit si nu au atins inca nivelul pe care il aveau inainte de ultima recesiune din 1991.
Cand George Bush a fost ales, el a afirmat ca reducerea impozitelor pentru cei bogati va putea vindeca toate bolile de care suferea economia. Beneficiile cresterii alimentate de reducerea poverii fiscale promiteau sa se reverse asupra tuturor, dar aceasta politica, devenita apoi foarte populara in Europa si in alte parti ale lumii, a esuat. In teorie reducerile ar fi trebuit sa stimuleze economisirea, dar economiile gospodariilor americane s-au prabusit catre zero. De asemenea, o politica fiscala relaxata urma sa stimuleze crearea de locuri de munca, dar gradul de ocupare a fortei de munca a scazut la un nivel inferior celui din 1990. De modesta crestere economica – totusi inregistrata – s-au bucurat doar cei putini de la varf.
Productivitatea a crescut o perioada, dar nu datorita inovatiilor financiare de pe Wall Street. Produsele financiare create acolo nu gestionau riscurile, ci le sporeau. Erau atat de netransparente si de complexe, incat nici cei de pe Wall Street insisi, nici agentiile de rating nu le puteau analiza si evalua corect. Sectorul financiar a esuat in incercarea de a gasi acele produse care sa ajute oamenii simpli sa gestioneze riscurile cu care se confruntau, inclusiv cele legate de proprietatile imobiliare. Este foarte probabil ca milioane de americani sa-si piarda locuintele si, alaturi de ele, economiile stranse intr-o viata intreaga.
Esenta succesului american este tehnologia, simbolizata de Silicon Valley. Ironia face ca tocmai actorii-cheie de aici – cercetatorii ce asigura avansul tehnologic pe care se fundamenteaza cresterea economica si firmele care finanteaza cresterea prin investirea capitalurilor de risc – sa nu fie cei care au obtinut cele mai mari beneficii la apogeul boomului imobiliar. Aceste investitii au fost umbrite de jocurile care i-au absorbit pe cei mai multi dintre participantii la pietele financiare.
Lumea trebuie sa regandeasca sursele cresterii. Daca fundamentele cresterii economice sunt reprezentate de avansul tehnologic si stiintific, si nu de speculatiile imobiliare sau de pe pietele financiare, atunci sistemele fiscale trebuie realiniate. Pentru ce motiv aceia care realizeaza venituri prin speculatii la cazinourile de pe Wall Street sa fie impozitati la cote mai mici decat cei care isi castiga existenta altfel? Castigurile de capital ar trebui taxate cel putin la fel de mult ca sursele obisnuite de venit. (Oricum, aceste profituri sunt substantial privilegiate, pentru ca taxele nu vor fi impuse pana cand castigul propriu-zis nu se contabilizeaza.) In plus, ar trebui ca marilor concerne de petrol si gaze sa le fie impusa o taxa pe profiturile provenite din exploatarea unor situatii exceptionale.
Data fiind cresterea decalajelor si inegalitatilor din majoritatea tarilor, impozitele mai mari pentru cei ce se descurca mai bine – destinate sprjinirii celor care au pierdut teren din cauza globalizarii si schimbarilor tehnologice – sunt o solutie viabila si ar putea ameliora si constrangerile impuse de preturile ridicate la alimente si energie. Tari care au programe de cartele subventionate de masa – precum SUA – trebuie sa creasca valoarea acestor subventii pentru a se asigura ca standardele de nutritie nu se vor deteriora. Acele tari care nu au recurs inca la asemenea programe ar trebui, poate, sa ia in considerare sa le introduca.
Doi factori au declansat criza actuala: razboiul din Irak a contribuit la cresterea exploziva a preturilor petrolului, inclusiv prin instabilitatea ridicata din Orientul Mijlociu (furnizorul ieftin de titei), in timp ce ascensiunea biocombustibililor a dus la o integrare mai pronuntata a pietelor de alimente si energie. Desi concentrarea pe energia regenerabila este evident binevenita, politicile ce distorsioneaza aprovizionarea cu hrana sunt contraproductive. Subventiile americane pentru etanolul fabricat din porumb contribuie mai mult la portofelul producatorilor decat la reducerea incalzirii globale. Imensele subventii agricole din SUA si Uniunea Europeana au subrezit agricultura din statele in curs de dezvoltare, acolo unde prea putin din asistenta internationala a fost directionata catre cresterea productivitatii agrare. Ajutoarele de dezvoltare destinate agriculturii au pierdut din ponderea lor in totalul asistentei, scazand de la un maxim de 17% la actualmente 3%, iar unele dintre guvernele statelor donatoare cer deja eliminarea subventiilor pentru ingrasaminte, ceea ce va reduce si mai mult capacitatea fermierilor lipsiti de resurse financiare de a face fata concurentei.
Tarile bogate trebuie sa amelioreze, daca nu chiar sa elimine, politicile agrare si energetice dezechilibrate si sa-i ajute pe cei din tarile sarace sa-si ridice capacitatea de a produce hrana. Dar acesta nu poate fi oricum decat inceputul: am considerat cele mai pretioase resurse – aerul curat si apa curata – ca pe niste gratuitati vesnice. Doar modele noi de consum si productie, un nou model economic, pot rezolva aceasta problema fundamentala a resurselor.
Copyright: Project Syndicate/Institute for Human Sciences, 2008.
www.project-syndicate.org
