Până la actualele disensiuni legate de chestiunea romilor, Franţa a fost cel mai apropiat aliat al României în cadrul UE. Autorităţile de la Bucureşti vor fi sperat, prin urmare, că Parisul va susţine, printr-o asiduă muncă de lămurire dusă cu membrii mai sceptici ai Uniunii, aderarea României la spaţiul Schengen la termenul dorit, respectiv în primăvara anului 2011. Din nefericire, viziunea României asupra spaţiului european de liberă circulaţie şi a propriilor obligaţii se demonstrează extrem de limitată – rezumându-se, în principiu, la dotarea tehnologică şi transferul de know-how. Multe alte state europene, printre care şi destui membri „noi” ai UE, angrenate serios în prevenirea şi combaterea criminalităţii transfrontaliere, au însă o cu totul altă viziune: pentru ca România să poată adera la spaţiul Schengen, va trebui să probeze mai întâi că dispune de un aparat administrativ pe măsură, corect şi eficient, capabil să monitorizeze şi să-i vină de hac oricărui răufăcător – fie el străin sau indigen.
Secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, consideră, bunăoară, că, atât timp cât România nu trece la integrarea cetăţenilor ei de etnie romă marginalizaţi social, nu prea se califică nici pentru statutul de membru deplin al spaţiului european de liberă circulaţie, dat fiind că problemele legate de aceştia ar persista nealterate. Lăsând la o parte mănuşile diplomatice, Lellouche s-a plâns deschis de escamotările şi tergiversările autorităţilor de la Bucureşti. În timp ce Parisul solicita, zilele trecute, semnale clare cu privire la o abordare riguroasă a chestiunii din partea României, liderii de la Bucureşti insistau asupra propriului punct de vedere, desigur, foarte convenabil: romii sunt problema întregii Europe, chiar dacă provin, în bună parte, din România. Chestiunea Ardealului, respectiv a etnicilor maghiari, a fost considerată, în schimb, permanent una strict internă, destui români fiind agasaţi de orice tentativă de abordare a problemei prin prisma europeană. În plus, Traian Băsescu apreciază că şi acordarea cetăţeniei române pentru moldoveni este tot o chestiune internă – deşi decizia are, indubitabil, consecinţe pentru întreaga UE, în special dacă vizele sunt eliberate în regim de urgenţă şi în baza unor verificări superficiale.
Sunt voci care consideră că prioritizarea problemei romilor de către preşedintele Sarkozy, ale cărui şanse de realegere în anul 2012 nu se prezintă tocmai roz, este o decizie menită a-i mai îndrepta cota de popularitate. Este totuşi la fel de posibil ca atât Sarkozy, cât şi partidul său să fie confruntaţi în prezent cu un cor întreg de plângeri ale alegătorilor conservatori cu privire la conduita mai mult decât deplorabilă a multor romi aflaţi în Franţa.
În România, disponibilitatea partidelor politice şi a statului, în general, de a examina nemulţumirile cetăţenilor, indiferent care ar fi acestea, lipseşte cu desăvârşire. Politicienii preferă în continuare să nu reprezinte societatea, ci să acţioneze doar în baza unor interese de grup. Iar statul, invariabil slab performant, nu dispune de mijloacele necesare pentru a redresa condiţia romilor, inclusiv pentru a submina autoritatea celor care persistă în a transforma femei şi copii în victime ale sclavagismului modern.
La rândul ei, Uniunea Europeană a eşuat la fel de lamentabil în vagile ei eforturi de identificare a unor soluţii. În abordarea complexei probleme, a preferat să ignore componenta comportamentului antisocial al multor romi, axându-se strict pe cea a discriminării unui întreg grup social. O pletoră de ONG a încasat sume frumuşele provenite din buzunarele contribuabililor comunitari pentru a ne explica, până la urmă, doar că relaţiile dintre romi şi restul societăţii trebuie bazate pe înţelegere şi acceptare reciprocă, respect şi egalitate în drepturi. Destui dintre aceşti adepţi ai romantismului nomad se caracterizează printr-o viziune negativă asupra civilizaţiei occidentale, drept care nici nu aspiră la integrarea romilor, deoarece fenomenul ar presupune renunţarea la o bună parte a culturii acestora în favoarea alteia, care le oferă mai multe şanse în viaţă.
A-l critica doar pe Emil Boc pentru indolenţa autorităţilor de la Bucureşti nu-i va folosi domnului Lellouche cu nimic – secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene ar fi fost mai inspirat dacă solicita, în paralel, eliminarea relativismului cultural din programele UE dedicate romilor. Atât timp cât aceste programe pornesc de la ideea că nici o cultură nu poate fi considerată, sub nici un aspect, mai bună decât alta, milioane de romi rămân condamnaţi la subdezvoltare şi la un trai mizer, în timp ce presupuşii lor partizani o duc cât se poate de bine în baza unor lefuri grase încasate de la UE.
Teodor Baconschi a anunţat recent că şi-a propus resuscitarea opţiunii creştin-democrate pentru electoratul român. Dacă proiectul său nu se doreşte doar unul de faţadă, ar putea elabora împreună cu Biserica Ortodoxă Română un întreg program social dedicat îmbunătăţirii condiţiei romilor. Neoprotestanţii sosiţi din SUA demonstrează, de ani de zile, că standardul de civilizaţie a unor grupuri sociale poate fi ridicat inclusiv prin cuvântul Domnului. Stau şi mă-ntreb dacă, într-o Românie în care bisericile continuă să răsară ca ciupercile după ploaie, Capitala urmând a fi norocită chiar cu o catedrală-mamut, se va găsi cineva dispus să propovăduiască Evanghelia şi printre cetăţenii cei mai nesocotiţi ai naţiunii?!
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
