Saptamana viitoare postasii le vor duce pensionarilor agricultori pensii marite cu 10%. Gheorghe Barbu, ministrul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, a declarat ca potrivit HG 777/2005 privind majorarea pensiilor agricultorilor incepand cu luna septembrie 2005 se majoreaza cu 10% punctajul mediu anual al acestei categorii de pensionari.
Este vorba despre punctajul mediu anual obtinut prin valorificarea fiecarui an util realizat in cadrul fostelor CAP-uri, a fiecarui an de contributie realizat de taranii cu gospodarii individuale din zonele necooperativizate, precum si a perioadelor de contributie la bugetul de asigurari sociale realizate in conditiile Legii 80/1992. De prevederile acestei hotarari beneficiaza atat persoanele cu vechime in agricultura pensionate pana in prezent, cat si persoanele care se vor pensiona dupa data de 1 septembrie 2005 si care vor face dovada realizarii unor stagii de cotizare in agricultura inainte de 1 aprilie 2001.
In aceste conditii, din numarul total de 1.640.305 pensionari care beneficiaza de aceasta masura 1.270.250 vor primi in septembrie pensii majorate. Dintre acestia 1.029.509 sunt pensionari care au lucrat numai in agricultura iar 240.741 de pensionari din sistemul public au realizat vechimi atat in agricultura, cat si la stat si carora li s-a recalculat pensia, intrand in cele trei etape, martie, iulie, septembrie a.c. Aproape 370.000 de varstnici cu vechimi realizate in agricultura si in intreprinderi de stat care urmeaza sa intre in a patra etapa de recalculare a pensiilor vor primi majorarea cu 10% in luna cand vor primi drepturile recalculate.
Ministrul Barbu a mentionat ca efortul bugetar pentru aceasta majorare este suportat din bugetul de stat si se ridica in luna septembrie 2005 la circa 10.782.000 lei.
Punctul de pensie va creste cu 6-8 la suta
„Valoarea punctului de pensie in Romania va creste peste nivelul prognozat cu 6-8% la 1 ianuarie 2006”, a declarat Gheorghe Barbu, ministrul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei. Acesta a recunoscut ca in prezent pensiile sunt ridicol de mici, iar recalcularea a adus o majorare a cuantumului la doar 40% dintre pensionari. „In cele trei etape de recalculare s-a realizat o majorare medie a pensiilor de 8 la suta”, a precizat ministrul Barbu.
Ultimele date publicate de Ministerul Muncii relevau ca in cursul lunii iunie 2005 erau inregistrati 5.988.400 de pensionari de asigurari de stat si agricultori, 4.607.100 pensionari de stat, cu o pensie medie de 2.610.622 lei, si 1.381.300 pensionari agricultori, cu o pensie medie de 821.568 lei. Demnitarul a precizat ca cea mai mare pensie este de 115 milioane de lei, iar in justitie si armata pensiile – ce se ridica la cateva zeci de milioane de lei – sunt calculate dupa formula stabilita de Legea 19/2000, la care se adauga o pensie de serviciu, suportata din bugetul de stat. Ministrul Barbu a spus ca in justitie sunt intre 500 si 600 de asemenea pensii.