Cuiva strain de lumea noastra, care nu ne cunoaste naravurile si suferintele, probabil i-ar fi greu sa inteleaga ce se intampla la Iasi, la moastele Sfintei Parascheva, iar anul acesta si la ale Sfantului Apostol Pavel, vin mii si mii de oameni, pelerini care se inchina si se roaga pentru viata lor, pentru viata celor apropiati si poate chiar pentru situatia tarii si a lumii in general.
Ce semnificatie mai au pelerinajele de o asemenea amploare in secolul XXI? Sunt ele eficiente? Slujesc totusi la ceva? Nu cumva, exprimand doar un simplu obicei preluat de la parinti, bunici si strabunici, sunt pur gratuite si nu ne ajuta cu nimic? Asemenea intrebari formulate de un sceptic au rostul lor, dar nu trebuie sa submineze atasamentul celor care participa la pelerinaj. Intr-o tara ca Romania, unde de 15 ani incoace s-a furat ca-n codru, mii si mii de miliarde, unde prapastia dintre cei bogati si cei saraci se adanceste, unde calamitatile fac ravagii iar cei loviti de nenorociri sunt mai mult sau mai putin lasati de izbeliste, unde la picioarele noastre se astern covoare de vorbe cu adevarat inutile, exista inca o fervoare autentica de ordin religios. Cu alte cuvinte, mizeria, nesimtirea, nedreptatea si demagogia nu au reusit sa ne blazeze si sa inabuse in noi lumina izbavitoare.
Oamenii acestia participanti la pelerinaj au stat la coada mult mai multe ore decat ar fi stat pe vremea lui Ceausescu pentru a cumpara carne sau branza. Dovada ca nevoia de miracol si credinta in ceea ce nu se pipaie si nu se demonstreaza rational justifica niste eforturi pe care probabil nu le-am mai face daca miza ar fi strict materiala. E adevarat, pelerinii se roaga pentru indeplinirea unor dorinte pamantesti, dar pe de alta parte ei stiu ca raspunsul primit inseamna mult mai mult decat satisfacerea a ceea ce au dorit. Poate cuiva strain de lumea noastra aceste lucruri ii sunt de neinteles. Cum adica? Oamenii acestia dardaie si dau pretuire ramasitelor unor persoane moarte cu mult timp in urma si nu stiu sau nu-i intereseaza ce se intampla acum in tara. Cred insa ca este mult mai important sa te apropii de moastele unui sfant decat sa-ti consumi energia nervoasa intrebandu-te bunaoara cate zile mai are de petrecut Nicolae Vacaroiu in scaunul presedintiei uneia din camerele Parlamentului.
Ceea ce se intampla acum la Iasi pune in evidenta doua lucruri: primul, acela ca oamenii nu pot fi doborati de neajunsuri si al doilea, acela ca, fata de influenta buna ce se revarsa din participarea la un pelerinaj, micimea vietii noastre politice chiar ca nu are importanta si este un glorios nimic. Fara a pleda in favoarea unui pretins obscurantism, pelerinajele care mai au loc in secolul XXI reprezinta cea mai buna dovada a sanatatii unui popor. Am pierdut calificarea la CM de fotbal din 2006, gripa aviara ne da tarcoale, ministrul Invatamantului s-a retras din functie, cate si mai cate, Mutu s-a insurat a doua oara, dar toate acestea palesc in fata maretiei unui pelerinaj adevarat. Spirit de turma, aud parca voci critice. O fi, nimic de zis, dar si turma pana la urma poate deveni o comunitate. An de an pelerinaje de o asemenea factura continua sa-i stranga pe nevoiasi, pe cei saraci cu duhul, dar si pe oamenii cu carte. Cand liantul se va rupe, probabil ca ceva esential din tara aceasta va pieri. Oricum, va fi o pierdere mult mai importanta decat aceea a unei camere pline cu parlamentari.
