1 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialPedepsirea lui Penescu

Pedepsirea lui Penescu

Conducerea clubului Farul Constanta a depus miercuri la Comisia de Disciplina un memoriu impotriva patronului gruparii FC Arges, Cornel Penescu, prin care solicita suspendarea si penalizarea oficialului pitestean.

"Este pacat ca la un astfel de nivel au loc asemenea incidente si ca patronul FC Arges a facut astfel de afirmatii calomnioase ca noi am fi dat bani la arbitri, ca am fi vorbit cu Politia. Poate la el la Arges sa se intample asa ceva, toate acestea sunt minciuni. Solicitam suspendarea si penalizarea lui Cornel Penescu in urma afirmatiilor. In cazul in care nu se va lua nici o masura la Comisia de Disciplina, vom inainta memoriul la urmatoarele foruri competente, inclusiv la instantele civile", a declarat, miercuri, presedintele executiv al FC Farul, Florentin Chiforeanu.
Totul se pare ca a pornit de la un comunicat al celor de la FC Arges catre FRF prin care se puncteaza "abuzurile inimaginabile" la care ar fi fost supus Penescu de catre "militieni zelosi" si "militieni suporteri". Iata cateva dintre pasajele incriminate: "Chiar si celebrul Garcea ar fi fost incapabil sa gaseasca asemenea tupeu comic, pentru a-i egala pe politistii furiosi din Constanta, porniti pe razbunare pentru ca echipa lor a fost tinuta in sah chiar pe teren propriu. (…) Daca dupa un meci egal militienii suporteri s-au dat astfel in spectacol, ne exprimam temerea ca, in cazul in care FC Arges ar fi invins la Constanta, furia lor inconstienta i-ar fi impins sa faca uz de arma impotriva patronului FC Arges."
Patronul gruparii FC Arges, Cornel Penescu, a fost urmarit si blocat, luni, de echipaje de politie pe raza judetului Constanta, deoarece nu a oprit la semnalizarea agentului de circulatie. Finantatorul pitestenilor, care conducea un autoturism marca Mercedes, inmatriculat in Bucuresti, nu a oprit la semnalul agentului de circulatie din comuna Valu lui Traian, in dreptul kilometrului 252, si a fost urmarit de politie, fiind oprit la intrarea in localitatea Basarabi. El a fost urmarit de doua echipaje de politie de la Valu lui Traian si oprit cu ajutorul unui al treilea echipaj la Basarabi. Lui Penescu i-a fost retinut permisul pe 30 de zile, dupa ce fusese inregistrat de aparatul radar cu o viteza de 131 de kilometri pe ora. Daca ar fi oprit la semnalul agentului, lui Penescu i s-ar fi dat doar o amenda si puncte de penalizare, deoarece a depasit viteza regulamentara cu 40 de kilometri.
Cornel Penescu se intorcea de la Constanta, unde echipa sa, FC Arges, a terminat la egalitate, duminica seara, scor 1-1, partida disputata cu formatia Farul, in etapa a XXIV-a a Ligii I.

» Conducerea clubului Farul reclama afirmatiile mincinoase, jignitoare si nepotrivite mediului urban facute de Cornel Penescu, trimitand in acest sens o caseta cu inregistrarile declaratiilor facute de Penescu la diferite posturi de televiziune.

Cele mai citite

Benjamin Netanyahu spune că Hamas nu va mai conduce Fâșia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, marți, în timpul unei vizite în Gaza, că Hamas nu va conduce enclava palestiniană după încheierea războiului și...

Ciucă sugerează că Simion l-ar putea învinge pe Ciolacu în turul al doilea: Simion nu e Vadim

Nicolae Ciucă, liderul PNL și candidatul partidului la prezidențiale, a declarat, marți, că dacă Marcel Ciolacu (PSD) și George Simion (AUR) vor ajunge în...

Ilie Bolojan confirmă că a vorbit cu Mircea Geoană și Elena Lasconi. Ce s-a stabilit în privința retragerii

Ilie Bolojan, candidat din partea PNL pentru funcţia de senator şi politicianul nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie pentru funcţia de prim-ministru, afirmă că...
Ultima oră
Pe aceeași temă