Secta dervişilor este interzisă de pe vremea lui Atatürk. A rămas dansul, rotirea efectuată în ritm ameţitor de nişte simpli dansatori, spre mirarea şi încântarea turiştilor care ajung la Konya.
Konya: oraş sfânt, oraş istoric, fosta capitală a imperiului selgiucid. Se spune că pe aceste locuri s-a ridicat primul oraş de pe faţa pământului după ce Noe a ancorat pe Muntele Ararat. Iar principala atracţie aici o constituie dervişii – sau, mai bine spus, povestea lor şi a lui Mevlana. Cunoaşteţi dervişii? Mulţi dintre cei care citiţi aceste rânduri aţi fost fie la Istanbul, fie undeva la mare în Turcia. Şi peste tot, printre spectacolele puse în scenă pentru turişti, nu se poate să nu fi observat nişte dansatori îmbrăcaţi în robe albe, ample, cu fesuri pe cap şi, adesea, cu pelerine negre, ce se învârteau în jurul propriului ax în sunetul unei muzici venite parcă din altă lume. Ei sunt dervişii. Sau, mai bine spus, o imitaţie a lor, pentru că dansatorii din spectacole nu au nimic în comun cu asceţii, discipoli ai lui Mevlana, care se roteau astfel pentru a atinge extazul. Oricât de ciudat ar părea, această sectă a dervişilor e astăzi interzisă în Turcia. De fapt, e interzisă de pe vremea lui Atatürk, care a considerat-o nepotrivită pentru un stat laic. A rămas doar dansul, rotirea efectuată în ritm ameţitor de nişte simpli dansatori, spre mirarea şi încântarea turiştilor.
Adepţii lui Mevlana se roagă dimineaţa lângă mormânt
La Konya a început totul. Aici şi-a trăit ultimii 50 de ani din viaţă poetul persan Mevlana, întemeietorul ordinului dervişilor. Considerat de mulţi un mistic şi chiar contestat de unii istorici, Mevlana, de religie islamică, a realizat că Dumnezeu e bun şi tolerant cu toate religiile, aşa că a început să predice oamenilor legile iubirii şi altruismul. A avut adepţi încă din timpul vieţii, iar după moarte învăţămintele sale continuă să aducă pe calea credinţei, prin dragoste, mii de oameni din toată lumea. Membrii sectei sale se numeau dervişi şi erau un fel de călugări ce trăiau retraşi, în meditaţie, în mânăstire (lucru inedit în religia islamică, ce nu încurajează asceţii). Legătura lor cu divinitatea şi cu lumea de dincolo se făcea prin acest dans mistic, prin rotirea ameţitoare care astăzi nu se mai practică în Konya decât la date şi în locuri stabilite de autorităţi. Locul unde a fost mânăstirea lui Mevlana şi moscheea unde se află mormântul său sunt astăzi, oficial, muzeu, însă neoficial, înainte de năvălirea hoardelor de turişti cu aparatele lor foto, pe la orele 8.00 ale dimineţii, adepţii săi se adună lângă mormânt, spun rugăciuni şi trăiesc extazul predicat de Mevlana în suflet şi în priviri. Orice manifestare făţişă a ataşamentului faţă de misticul persan este interzisă.
Toamna, anotimpul ideal pentru o vizită
Însă Konya înseamnă mai mult decât Mevlana şi dervişii săi. Fosta capitală selgiucidă ascunde moschei vechi de secole, muzee impresionante, şcoli koranice şi ateliere de ceramică şi covoare cu faimă în întreaga lume. Şi mai e oraşul nou, plin de parcuri umbroase, terase şi cafenele. Fiind şi centru universitar de renume, Konya pare foarte tânăr, pe străzile sale e plin de studenţi, ceea ce face vizitatorul de ocazie să uite că locul acesta există cam de când lumea. Acesta este Konya – un oraş de mai bine de un milion de locuitori, situat în câmpia Anatoliei centrale. Toamna e anotimpul ideal pentru o vizită aici, arşiţa verii a trecut, iar fructele şi legumele îngreunează tarabele din pieţele locale. Vă recomand să vizitaţi oraşul fie ca o excursie de weekend prelungit, fie în combinaţie cu o vizită în Cappadochia, zonă situată la circa 200 kilometri de oraşul lui Mevlana. Konya are propriul aeroport unde puteţi zbura de la Bucureşti, cu o escală la Istanbul.
Etli ekmek, un fel de pizza vândută la metru
Dacă vi s-a făcut foame, este momentul să gustaţi din specialitatea de bază a Konyei: etli ekmek. E un fel de pizza turcească specifică doar acestei zone. Comandaţi şi veţi primi câteva fâşii lungi de un metru şi jumătate de blat subţire împănat cu brânză şi carne tocată rumenite. Se serveşte neapărat fierbinte alături de un pahar de ayran (băutură tradiţională asemănătoare kefirului). Când se răceşte nu mai e bună. Ţineţi minte că vânzătorul vă va întreba câţi metri vreţi să cumpăraţi şi nu câte grame sau porţii. Fiind foarte subţire şi foarte bună, în jur de şase metri de persoană ar trebui să ajungă.
