NASA a anunţat un contract în valoare de 1,6 miliarde de dolari valabil până în 2014 pentru a construi navete spaţiale comerciale care să fie capabile să realizeze ceea ce nu mai pot realiza vechile navete spaţiale din programul Space Shuttle: să transporte materiale şi oameni pe şi de la ISS fără ajutorul tehnologiei ruseşti, relatează popsci.com.
NASA nu şi-a propus doar contruirea unor navete spaţiale, ci îşi doreşte şi vehicule de lansare şi misiuni spaţiale. Iar NASA îşi doreşte ca aceste lucruri să fie realizate rapid. Noul contract va genera 1,61 miliarde de dolari pentru NASA începând din iulie 2012 şi până în aprilie 2014, când se presupune că va exista o soluţie pentru problema actuală.
ISS trebuie realimentată. Odată cu scoaterea din funcţiune a navetelor spaţiale americane din programul Space Shuttle şi cu vehiculele ATV aparţinând ESA care sunt încă în curs de construire, singurele modalităţi de a ajunge la ISS rămân capsulele ruseşti Soyuz şi naveta Progress fără echipaj uman. Iar acest fapt ridică două probleme. În primul rând, NASA trebuie să plătească mari sume de bani pentru a-şi trimite astronauţii pe ISS. În al doilea rând, NASA depinde de tehnologia rusească pentru a alimenta ISS.
Problema a devenit stringentă în momentul în care o navetă cargo rusească fără echipaj la bord a explodat în luna august la cinci minute după lansare, împrăştiind tone de echipamente de-a lungul frontierei ruseşti. Acesta este un mod elegant de a spune că avem o Staţie Spaţială Internaţională care a costat 100 de miliarde de dolari şi nu avem nici o metodă de a o alimenta pentru a o menţine în funcţiune.
Companiile spaţiale comerciale sunt dornice să preia din îndatoririle Roscosmos şi NASA. Recent, The Spaceship Company, o afacere mixtă între Virgin Galactic şi Scaled Composites, a inaugurat prima fabrică destinată în întregime construirii unor navete spaţiale. Compania lucrează pentru a crea o flotă de navete care să dea startul cursei pentru turismul spaţial (vezi aici planurile miliardarului Richard Branson). De asemenea, compania şi-a propus să lucreze cu mulţi parteneri, punând la dispoziţie o mare varietate de navete spaţiale, atât orbitale, cât şi suborbitale.
Existenţa unei asemenea fabrici care să se ocupe doar de construirea navetelor spaţiale este exact ceea ce NASA îşi doreşte. Însă nu strică nici alocarea unei sume de 1,6 miliarde de dolari pentru realizarea proiectelor privind ISS.