-2 C
București
duminică, 12 ianuarie 2025
AcasăSpecialPDL îşi scoate veteranii de la naftalină

PDL îşi scoate veteranii de la naftalină

Suntem în perioada de tatonare a alegerilor locale. Deocamdată, neoficial, au fost scoşi la înaintare prezumtivii candidaţi. Unii, precum Gigi Chiru, liderul PDL Constanţa, se bagă singuri în seamă. Ne aflăm în faza testării nervilor electoratului.

Cel puţin, în opinia mea, aşa procedează, pe plan local, PDL. Din când în când, scoate, apucându-l bine de urechi, la vedere un iepuraş, căruia îi dă drumul pe pista de alergări. Organizatorii competiţiei vor să vadă dacă, în conjunctura actuală, electoratul este dispus să mai „pună botul”, cum se spune. Ca atare, recurg la formule propagandistice vechi şi uzate. Se poate ca în spatele unor tertipuri de acest gen să se ascundă, în fapt, lipsa acută de cadre, pe care nimeni nu vrea să o recunoască.

Altfel, nu-mi explic de ce, în perspectiva alegerilor pentru Primăria Năvodari, este nominalizat ca principal candidat Tudorel Calapod! Înţeleg dorinţa acestuia de a reveni în funcţia de primar, dar nu cred că a ales un moment prea fericit. Scandalul privind groapa de gunoi a oraşului nu-l avantajează deloc, zic eu, dar nici palmaresul său în postura de edil-şef. Un alt veteran pedelist, Dumitru Moinescu, vrea să revină în fruntea oraşului Medgidia. Cum actualul primar nu a rupt gura târgului, s-ar putea ca misiunea lui Moinescu să fie oarecum uşurată. În cazul domniei sale, experienţa acumulată în administraţie, să ne amintim că Moinescu a fost o vreme şi ministru, ar putea să-l propulseze din nou în topul preferinţelor electoratului din această zonă.

Şi la Mangalia, din câte înţeleg, un fost primar vrea să revină la statutul care l-a consacrat. Nu ştiu dacă mangalioţii plâng după Zanfir Iorguş, dar, cu siguranţă, domnia sa regretă faptul că nu a putut asigura o continuitate mandatelor sale. Din foarte multe puncte de vedere, victoria în alegeri este vitală pentru domnul deputat, pentru că o nouă înfrângere ar însemna, pentru domnia sa, sfârşitul carierei politice. Deocamdată, PDL şi-a scos în faţă veteranii, incluzându-l aici şi pe Traian Cristea, primarul de la Costineşti.

Cele mai citite

Criza energetică din Transnistria: între strategia Kremlinului și oportunitățile geopolitice pentru Ucraina

Centralele termice sunt aproape de colaps, iar penele de curent sunt tot mai frecvente, ajungând până la opt ore pe zi Editorialistul Serghii Sydorenko scrie...

România interzice subvențiile pentru centralele de apartament pe gaze

Aceste subvenții includ granturi, împrumuturi pentru eficiență energetică, facilități fiscale și alte scheme de finanțare Autoritățile române au pregătit, cu întârziere, un proiect de ordonanță...

Protest major în București: George Simion estimează peste 50.000 de participanți și cere demisia președintelui Klaus Iohannis

Protestul organizat de AUR va începe la ora 14:00 în Piața Universității, urmând ca la ora 15:00 manifestanții să pornească pe traseul Piața Victoriei...
Ultima oră
Pe aceeași temă